Violenţele au escaladat în noaptea de duminică spre luni în Turcia, iar cele patru zile consecutive de proteste îi fac pe analişti să anunţe extinderea Primăverii Arabe până la Istanbul.

Protestele violente care au „aprins” 67 de oraşe din Turcia par copiate după modelul revoltelor din timpul Primăverii Arabe care a dărâmat mai multe regimuri autoritare din Orientul Mijlociu: zeci de mii de participanţi, proteste organizate prin intermediul reţelelor de socializare şi nemulţumiri care „mocneau” în clasele de mijloc şi inferioare ale societăţii.

Şi, exact ca în cazul protestelor care au declanşat Primăvara Arabă, un protest restrâns, cu un scop bine definit, a escaladat şi s-a transformat într-o revoltă populară îndreptată, în primul rând, împotriva regimului.

Pe 17 decembrie 2010, Mohamed Bouazizi şi-a dat foc în mijlocul străzii. El era un vânzător ambulant de fructe şi a recurs la această metodă pentru a-şi exprima indignarea faţă de abuzurile comise de regimul condus pe atunci de preşedintele Zine El Abidine Ben Ali. Bouazizi a murit trei săptămâni mai târziu, cu zece zile înainte ca Ben Ali, care se afla la putere de 23 de ani, să demisioneze.

Protestul individual al vânzătorului ambulant este considerat acum un factor esenţial în izbucnirea revoluţiei din Tunisia, care a deschis porţile Primăverii Arabe.

Similar, un grup mic de turci s-au strâns, pe 28 mai, în Parcul Gezi din Istanbul. Ei încercau să oprească distrugerea acestui parc - ultimul dintr-un Istanbul acoperit de ciment, sticlă şi zgârie-nori - pentru ca pe acel spaţiu să se ridice un nou mall.

Numărul protestatarilor a început să crească rapid, de la oră la oră, mai ales după ce poliţiştii au intervenit în forţă, cu gaze lacrimogene, pentru a-i înlătura pe manifestaţi. Şi aici, reţelele de socializare au jucat un rol determinan