International Advertising Association (IAA Romania) şi Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România (UAPR) au dat publicităţii o “Scrisoare deschisă” prin care propun ca beneficiarii finali ai publicităţii televizate să aibă posibilitatea de a achiziţiona spaţiu atât direct de la radiodifuzori, cât şi prin intermediari mandataţi, în mod total transparent al preţurilor aplicate de radiodifuzori.
Amendamentul propus include şi prevederea conform căreia “orice rabat (celebrul „rebate” – n.n) sau avantaj tarifar, indiferent de natura acestuia, acordat de către radiodifuzor, trebuie să figureze pe factura emisă în numele fiecărui beneficiar final al publicităţii televizate şi transferat integral în mod transparent direct acestuia, dacă cumpărarea se face prin intermediari (sau conform contractului dintre intermediari şi beneficiarul final)”.
Propunerea IAA România şi UAPR, cele mai importante asociaţii profesionale din industria de publicitate şi marketing, beneficiază şi de susţinerea Camerei de Comerţ Româno-Americane (AmCham), potrivit unui comunicat remis Mediafax.
International Advertising Association (IAA Romania) şi Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România (UAPR) au dat publicităţii o “Scrisoare deschisă” prin care propun ca beneficiarii finali ai publicităţii televizate să aibă posibilitatea de a achiziţiona spaţiu atât direct de la radiodifuzori, cât şi prin intermediari mandataţi, în mod total transparent al preţurilor aplicate de radiodifuzori.
Amendamentul propus include şi prevederea conform căreia “orice rabat (celebrul „rebate” – n.n) sau avantaj tarifar, indiferent de natura acestuia, acordat de către radiodifuzor, trebuie să figureze pe factura emisă în numele fiecărui beneficiar final al publicităţii televizate şi transferat integral în mod transparent direct acestuia, dacă cumpărarea se face prin intermediari (sau conform