Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DNA vrea închisoare pentru Gheorghe Falcă, finul lui Băsescu

Publicat in Ziua Veche, marți 4 iunie 2013 ·

După ce finul lui Băsescu a fost achitat la Curtea de Apel Alba în dosarul „Fabrica de Zahăr”, marţi, 4 iunie, are loc la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), recursul cerut de procurorii DNA.

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a fost trimis în judecată pe data de 25 octombrie 2007, după ce urmărirea penală împotriva sa și a celor doi patroni ai companiei Elecon fusese pusă în mișcare pe data de 29 ianuarie 2007. La momentul trimiterii sale în judecată, Gheorghe Falcă era acuzat pentru infracțiunile de luare de mită și abuz în serviciu contra intereselor publice, urmat de obținerea unui avantaj patrimonial, cu consecințe deosebit de grave. Astfel, mita pe care Gheorghe Falcă ar fi primit-o, a constat într-un schimb imobiliar extrem de avantajos (o vilă în schimbul unui apartament la bloc) pentru a-i ajuta pe Radu Vasil și Francisc Demeter, patronii firmei Elecon, să obțină un teren din domeniul public al municipiului (de 5,2 hectare pe care fusese amplasată fosta Fabrică de Zahăr), la un preț de peste trei ori mai mic decât cel real. Potrivit rtv.net, suma pe care cumpărătorul a achitat-o la vremea respectivă în schimbul obținerii terenului de 5,2 hectare a fost de 840.000 de euro, pentru ca la doar o zi distanță, patronii Elecon să vândă, la rândul lor, același teren, cu aproape 2,94 milioane de euro. Zeci de înfăţişări au avut loc în cei șase ani de când procesul de corupție al primarului Gheorghe Falcă a început. După o serie de amânări menite să amâne deznodământul procesului, magistrații Tribunalului Alba îl găseau, pe data de 22 mai 2012, nevinovat pe edilul-șef al Aradului și pe cei doi patroni cercetați pentru dare de mită și complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu. Un nou recurs formulat de procurorii anticorupție avea să conducă la o nouă strămutare: la Curtea de Apel Alba. Și de această dată, însă, magistrații au dat

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum o ora
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Copil de 6 ani, mort în urma unui accident produs pe un drum judeţean din Sibiu - FOTO

News.ro acum 40 minute
O fetiţă de şase ani a murit, duminică dimineaţă, în urma unui accident rutier produs pe un drum judeţean din Sibiu, unde două autoturisme care circulau din direcţii opuse s-au ciocnit.

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum 34 minute
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 2 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 4 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Cod galben de ceaţă în Muntenia, Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 5 ore
Potrivit avertizării este vorba despre „ceaţă ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m şi izolat sub 50 m ce va favoriza, în funcţie de condiţiile locale, formarea gheţuşului sau chiciurei. Ceaţă este în judeţele Botoşani şi Iaşi, dar şi în

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 3 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 2 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Şeful OMS „a scăpat de moarte la limită”, după ce a fost surprins în atacul de pe aeroportul din Yemen

Libertatea acum 57 minute
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de la moarte” în timp ce au fost prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC.

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 2 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/3°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°