Comisia Europeana a anunțat impunerea unor măsuri anti-dumping provizorii de 11,8% pentru produsele solare din China, începând cu data de 6 iunie. Aceste taxe vor atinge automat nivelul de 47,6% după două luni, dacă nu se va găsi o soluție negociată.
AFASE regretă decizia Comisiei de a ignora pozițiile a 18 state din totalul de 27 de state membre, care au votat împotriva taxelor, bazându-se pe toate detaliile disponibile ale acestei investigații. Chiar dacă Executivul european a stabilit taxe provizorii mai mici decât se aștepta, pentru primele două luni, AFASE subliniază că taxe de orice nivel vor afecta serios industria fotovoltaică europeană. Decizia de a impune taxe a fost adoptată, în pofida avertismentelor lansate de sute de companii din industria de profil, de 15 asociatii ale industriei fotovoltaice din UE, de anumite asociații comerciale precum Federația Industriei Germane și Federația Germană a Comerțului En-gros și Internațional, World Wide Fund for Nature (WWF), și, de asemenea, de către mulți experți. Toți au vorbit public împotriva taxelor anti-dumping, argumentând că acestea nu vor afecta numai industria fotovoltaică europeană, ci și economia europeană, în ansamblu. “Decizia Comisiei oferă UE și Chinei doar un mic răgaz pentru a găsi o soluție negociată. Facem apel la ambele părți să ajungă la un acord în următoarele două luni, care să evite creșterea prețurilor, luând în calcul interesele industriei fotovoltaice din amonte și aval”, a declarat Thorsten Preugschas, CEO of German Soventix si presedinte al AFASE. Potrivit acestuia, situația actuală a pieței nu lasă loc pentru creșteri de prețuri. De aceea, taxe de numai 11,8% vor stopa majoritatea proiectelor fotovoltaice din Uniunea Europeană și vor cauza ”pagube” întregului lanț valoric al energiei solare europene. Impactul taxelor anti-dumping a fost reliefat de către reprezentanții industriei