90 de demonstraţii în toată Turcia. 1000 de răniţi în Istanbul, cîteva sute în Ankara (sursa). 1700 de arestări. Şi apoi urmează interpretările aberante sau superficiale ale unor oameni obişnuiţi să echivaleze “mase” cu “manipulare”.
Sînt agenţi străini intruşi. Sînt oameni folosiţi de partide politice (CHP, în cazul Turciei, principalul partid de opoziţie la AKP, partidul lui Erdogan). Sînt scursuri de la marginea societăţii care se revoltă. Asta se aude dinspre oficialităţi şi dinspre o parte a presei turce (şi nu numai). Recep Tayyip Erdogan a venit şi cu unele contribuţii personale: de vină nu e doar băutura sau depravarea tineretului, ci şi twitter-ul şi alte reţele sociale.
Masa presei
De cealaltă parte, se încearcă o interpretare căldicică a revoltelor. Că ar fi o doar luptă pentru liberă exprimare sau pentru că s-a interzis comercializarea alcoolului după o anumită oră. Să le iei separat e aproape o dezinformare. Pentru că oamenii ies în stradă cu gînduri mari, iar acele gînduri mari trebuie spuse firesc. Am văzut o scenă amuzantă cu un reporter BBC care încerca să explice ce-i mînă pe tineri în luptă şi apoi i-a dat microfonul unui protestatar să-şi zică doleanţa. Omul a zis-o fără să-şi caute cuvintele “vreau socialism”. Aşadar, e bine să nu intrăm în procesul de bagatelizare atît de cunoscut în care se implică, culmea, şi autorităţile contestate, dar şi oameni care sînt de acord cu protestul, dar au o prea mare frică de cuvinte.
Erdogan acuză evident că în spate ar fi un partid, mai precis o elită upper class care îi tot dă cu parcurile şi cu manifestaţiile anti-mall-uri. E şi asta, e şi altceva. Au mai fost manifestaţii şi de 1 mai, au mai fost încercări de contestare publică – lucru imposibil de acceptat de un premier care a cîştigat alegerile lejer. În tabăra anti-Erdogan se scoate în evidenţă carcaterul a-politic şi ne-sindica