Date recente indică o creştere a consumului în acest an. Dacă însă, în aprilie faţă de martie, consumul a crescut cu 9,2 la sută, nu e cazul să ne bucurăm în exces. Fiindcă, pe patru luni, creşterea este mică, nesemnificativă chiar, de numai 0,6 la sută. Important este însă faptul că populaţia a cumpărat în acest an mai multe alimente, cu 1,1 la sută, şi mai multe bunuri de consum nealimentare, cu 2,6 la sută. Sunt creşteri din care se întrupează PIB-ul anului 2013.
Dar oamenii îşi numără banii, văd că nu le ajung şi sunt necăjiţi că nu reuşesc să câştige mai mult. În România sunt rare salariile sau chiar pachetele salariale din care angajaţii să-şi poată acoperi, într-un timp rezonabil, din veniturile curente şi din economisire, toate cheltuielile stringente. Am în vedere consumul, întreţinerea locuinţei, confortul. Iar când intervine şi nevoia cumpărării sau construirii unei case problema devine dramatică. Nu face obiectul acestui comentariu modul în care „se descurcă” familiile bogate. Interesează, în exclusivitate, celelalte familii, care alcătuiesc grosul populaţiei. Ele se descurcă greu. Şi s-au descurcat şi mai greu când a început criza.
Cauzele căderii consumului, în primii ani de criză, au stârnit nenumărate dezbateri. Au fost formulate puncte de vedere dintre cele mai diferite. Unele au lovit ţinta, altele s-au dus aiurea. Unele au fost luate în seamă, altele ignorate. Din nefericire, chiar dacă deseori a fost pus degetul pe rană, n-au fost folosite cele mai bune medicamente. Boala a dăinuit. Deşi îmbunătăţirea consumului, începând din 2011, e o realitate. Cum realitate este şi creşterea veniturilor prin reîntregirea salariilor bugetarilor şi indexarea pensiilor cu rata inflaţiei. Şi totuşi, în 2013, când constatăm o creştere a consumului, vedem că dacă ne comparăm nu numai cu ţările dezvoltate, ci şi cu ţările vecine care au intrat în 200
