Optimiştii incorigibili din Iaşi s-au grăbit să forţeze un oarecare paralelism între demonstraţiile extrem de prompte din Turcia, iscate de perspectiva ca în unul din parcurile istorice ale Istanbulului să apară un complex comercial, şi contextul local, când cu tăierea teilor din centru.

Evident, comparaţia este total fortuită şi deplasată, fie şi pentru că la turci povestea e mult mai complexă, e vorba de dilema încă de pe vremea părintelui Republicii, Kemal Ataturk, respectiv dacă satul trebuie să fie laic sau islamic, care sunt limitele preventive ale prerogativelor pe care le poate deţine armata, vecinătatea cu conflictul sirian, frustrările kurde şi reticenţa otomană în a accepta foarte lejer pretenţiile unor finanţatori externi, gen FMI, Banca Mondială sau Uniunea Europeană, reticenţe care au menţinut Turcia în afara UE, deşi accederea Greciei în această uniune nu a făcut-o extrem de prosperă şi fericită. Pe când la noi, în buna tradiţie românească (recte bancul cu ţară de rahat, terorişti de rahat!), cele ce s-au petrecut cu bieţii tei din Iaşi sau furtul busturilor prin Copou îmbracă dimensiunea unei găinării oarecare, dureroasă, dar tot de miză măruntă, trebuie să recunoaştem, oricum ne-ar place victimizarea. Drept pentru care şi protestele, trebuie spus cinstit, nici n-au fost de o dimensiune care să merite consemnarea istorică, deşi poate calitativ, cei care şi-au permis să conteste demersul arbitrar al Primăriei, au o anume importanţă civică.

Altfel spus, poate că subiectul privit din perspective ecologice, al protecţiei mediului, are ceva similarităţi, dar foarte vagi şi extrem de tangenţiale. Pentru a nu mai aminti faptul că, ab initio, românii în general şi moldovenii în special, n-au fost capabili de proteste serioase pe subiecte mult mai grave, mai dramatice, să le spunem existenţiale. Păi, în afara de protestele muncitorilor de la Nic