Transporturile de mărfuri vor fi atent verificate în perioada următoare. Pe parcursul acestei săptămâni, poliţiştii de la Rutier vor efectua controale în trafic pentru a constata dacă persoanele care transportă mărfuri respectă legea. „În perioada 3 – 9 iunie a.c., se efectuează controale care vizează siguranţa rutieră şi legalitatea efectuării transporturilor publice de mărfuri. Obiectivele activităţilor de control constau în verificarea legalităţii transportului rutier public de marfă, verificarea respectării perioadelor de conducere şi de odihnă, precum şi respectarea normelor rutiere în vigoare”, ne-a spus comisarul şef Viorel Gheorghe, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Vrancea.
Practic, sunt vizate maşinile a căror greutate depăşeşte 3,5 tone, iar verificările nu vor fi efectuate într-un anumit interval orar, ci pe durata întregii zile.