de Alexandra CHEŞCU
04 iunie 2013 21:37
1 vizualizare
A-A+
Lunea - zi de cartofi; marţea - zi de pâine; miercurea - zi de mămăligă; joia - zi de pâine; vinerea - zi de mămăligă; sâmbăta şi duminica - zile de pâine. Nu este vorba de cine ştie ce nouă dietă minune. Este modul în care în iunie 1943 sibienii mâncau (de musai ca de voie bună) pâine, mălai şi cartofi, după cum a reieşit din cercetările lui Ion Mariş. Anii războiului n-au fost chiar cei mai frumoşi la Sibiu, însă aceasta n-a fost prima perioadă dificilă cu care s-au confruntat locuitorii vechiului oraş. Dovadă în acest sens stă "Cronica oraşului Sibiu" a lui Emil Sigerus care consemnează, numai în luna iunie, câteva lovituri năprasnice şi distrugătoare de trăsnet. Împreună cu multe alte întâmplări din viaţa comunităţii ce îşi ducea existenţa în apropierea Cibinului.
Primul dintre trăsnetele de început de vară este pomenit în 27 iunie 1594, când fulgerul şi incendiul pe care l-a provocat transformă în cenuşă Poarta Cisnădiei. Sibienii n-au stat, însă, cu mâinile în sân în acele vremuri tulburi, poarta fiind reclădită în acelaşi an. Nici n-au suflat însă uşuraţi, pentru că trăsnetul cade din nou la 10 iunie 1619. De această dată atinge turnul mare al bisericii (nr. Evanghelice), distruge turnuleţul din partea estică omorând un flautist. Şi acesta n-a fost ultimul fulger care a ţintit o clădire din Sibiu, pentru că spitalul este lovit de trăsnet şi un an mai târziu, pe 4 iunie.
În zilele noastre, oarecum feriţi de furia trăsnetelor, ne-ar putea fi greu să ne imaginăm timpurile în care sibienii erau "vizitaţi" constant de fulgere, dar putem să fim în asentimentul lor când vine vorba de inundaţii. Mai ales că vechea cetate a lui Hermann s-a confruntat, în 2 iunie 1689, cu o inundaţie mare. Şi pentru că în anii aceia Sibiul era locul execuţiilor publice, în 20 iunie 1702
