* Chiar dacă va obţine pe 7 iunie licenţa, criteriul sportiv nu le dă dreptul tulcenilor să joace în prima ligă
În cursul zilei se sâmbătă, la Adunarea Generală a FRF ce a urmat Comitetului Executiv al aceluiaşi for a stabilit că viitoarea ediţie a Ligii I de fotbal să numere, după caz, 15, 16 sau 17 echipe în condiţiile în care Rapid nu a primit licenţa pentru Liga I iar Universitatea Cluj şi Săgeata Năvodari aşteaptă deciziile TAS ori Comisiei de Apel.
Şi Delta Tulcea se numără, neoficial, printre echipele care n-au obţinut în primă instanţă licenţierea pentru Liga I şi aşteaptă ziua de 7 iunie pentru a primi decizia definitivă de la Comisia de Apel pentru Acordarea Licenţei Cluburilor.
Chiar şi dacă o va obţine, într-un final, ca şi anul trecut, tot la apel, clubului tulcean nu i-ar mai folosi teoretic la nimic pentru că în Liga I, potrivit preşedintelui FRF, Mircea Sandu, se promovează doar după criteriul sportiv (locul 1 sau 2 în seriile Ligii a II-a), următoarele locuri nefiind eligibile pentru a promova.
Dintre echipele „promovate” din Liga a II-a, doar Săgeata Năvodari nu are la acest moment licenţa pentru Liga I fiind în procedură la Comisia de Apel pentru Acordarea Licenţei Cluburilor. Preşedintele tulcean al clubului din Năvodari, Florentin Manolache, a declarat însă că este foarte optimist în privinţa obţinerii licenţei la apel.
„Aşteptăm decizia finală cel târziu vineri după ce am susţinut azi (luni – n.n.) documentele solicitate de prima instanţă la Comisia de Apel pentru Acordarea Licenţei Cluburilor. Sunt optimist în ce priveşte obţinerea licenţei şi cred că promovarea este cu atât mai dulce cu cât Năvodariul va avea echipă în cea mai selectă Ligă I din ultimii ani, pentru că nu cred că vor fi 18 echipe ci doar 16 sau 17”, a declarat preşedintele Săgeţii Năvodari.
În condiţiile în care Săgeata Năvodari obţine licenţa