Realităţile economico-sociale tind să confirme pasaje întregi din Apocalipsa Sf. Ioan, cate fac referire la o legătură strânsă între economie şi imoralitate.

Din ce în ce mai multe voci susţin că actualul sistem economic se apropie de limitele sale. Criza a ajuns să obosească largi comunităţi, tensiunile sociale cresc, viitorul pare gri.

Statisticile arată înfiorător de injust: 1% din populaţia planetei deţine cam 40% din resursele ei (o cifră mai veche suna şi mai rău – 2% controlează 80%) suficient pentru a înţelege cine controlează, în fapt, destinele noastre economice. Aproape că ne simţim străini pe propria noastră planetă, gata de a fi puşi la plată pentru a ne câştiga dreptul la existenţă.

Şi prognoza este la fel de aspră: bogaţii se vor îmbogăţi în continuare mai mult, în vreme ce mase largi de oameni vor sărăci accentuat. Traiul zilnic se va scumpi şi vom ajunge aproape să cerşim dreptul la existenţă. Pentru ameliorarea situaţiei, ni se spune ca la şcolari că economia trebuie să funcţioneze mai bine, deşi este clar că merge din ce în ce mai prost, iar soluţiile întârzie să apară. Întâlnirile economice globalizante, gen forumul Davos sau grupul Bildberg, nu fac decât să agraveze suspiciunile de jocuri de interese între economic şi politic, în lipsa unor soluţii concrete şi palpabile pentru majoritatea populaţiei.

Aşa că o chestiune delicată o reprezintă, cred eu, relaţia dintre economie şi moralitate. Două sunt aspectele acesteia:

Unul îl reprezintă stimularea şi întreţinerea consumului prin practici imorale. Producătorii au tentaţia de a vinde orice, oricui şi oricum, la costuri cât mai mici, dar la profit cât mai mare. Astfel, alimentele sunt falsificate, produsele sunt contrafăcute iar publicitatea se sprijină pe manipulare şi spionaj individual (aici zona IT este celebră prin controversele legate de stocarea datelor pr