Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FC Pojorâta este merituoasa campioană a fotbalului judeţean sucevean

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 4 iunie 2013 ·

Chiar dacă la începutul sezonului nu apărea în nici o ecuaţie a luptei pentru titlu, nou promovata FC Pojorâta şi-a văzut în linişte de treabă, a crescut de la meci la meci, iar la final a câştigat campionatul Ligii a IV-a de o manieră entuziasmantă, cu un avans consistent, de 16 puncte, faţă de principala urmăritoare, Foresta Mălini. „Iniţial nu ne-am propus acest obiectiv, însă seria de rezultate bune din tur ne-a făcut să luăm tot mai în serios această oportunitate. Ţin să-i felicit pe jucători pentru modul în care s-au dăruit în acest sezon, însă titlul judeţean nu putea fi cucerit fără sprijinul constant pe care l-am primit din partea primarului Bogdan Codreanu, a viceprimarului Vladimir Cârloanţă şi a sponsorilor, care n-au fost deloc puţini”, a declarat antrenorul Dănuţ Mândrilă. Ca urmare a punctajului acumulat, tehnicianul grupării din Pojorâta crede că nimeni nu le poate contesta superioritatea exercitată în sezonul recent încheiat al Ligii a IV-a, admiţând totodată că până acum nu s-a obţinut încă nimic. „Am rămas cu picioarele pe pământ, deoarece, în eventualitatea în care nu vom izbuti să ne impunem la barajul de promovare pentru promovarea Liga a III-a, de pe 19 iunie, când ne vom confrunta cu echipa campioană a judeţului Iaşi, atunci toată această muncă a fost în zadar. Am încredere că băieţii vor da totul pe teren, iar dacă vor juca la adevărata lor valoare, atunci n-ar trebui să întâmpinăm probleme deosebite. Rezultatele peste aşteptări ale echipei au creat o aşa euforie în sânul comunităţii locale, încât foarte multă lume şi-a manifestat deja dorinţa să vină să ne susţină la Dorohoi, în meciul de baraj, astfel că nu dorim în nici un chip să-i dezamăgim”, a precizat tânărul antrenor Dănuţ Mândrilă, cel care cu ani în urmă a evoluat în eşalonul secund, pentru gruparea FC Maramureş Baia Mare.

Primarul Bogdan Codreanu e optimist în priv

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 4 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 11 minute
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 5 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 2 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Aeroportul din Budapesta îşi suspendă activitatea din cauza pagubelor provocate de o puternică furtună

News.ro acum o ora
Aeroportul din Budapesta şi-a suspendat temporar operaţiunile din cauza pagubelor provocate luni de o puternică furtună, pistele fiind acoperite cu resturi, în timp ce apa de ploaie a pătruns în clădirea terminalului, a anunţat operatorul aeroportua

Incendiu agresiv izbucnit la un depozit de detergenți din incinta fostei fabrici Fortus, în Iași

Mediafax acum 41 minute
Echipaje ale Detașamentului 2 de Pompieri Iași intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un depozit de detergenți situat în incinta fostei fabrici Fortus, pe Șoseaua Nicolina, municipiul Iași. Pompierii transmit că incendiul afect

Ilie Bolojan încearcă să-i liniștească pe români: cât va dura perioada dificilă. „După ea, există speranță”

Adevarul acum 34 minute
Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea, luni, în plenul comun al Parlamentului, pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Premierul a declarat că măsurile sunt „nepopulare”, dar necesare și vor fi aplicate doar pentru o p

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 3 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Vremea

București
acum

37°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

34°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

30°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°