Dan Cristian Popescu, Vlad Moisescu şi Tudorache Dumitrache la lansarea IRL la Focşani Tudorache Dumitrache, şeful Iniţiativei Romania Liberală (IRL) Vrancea, contestă decizia PNL de a-l exclude şi apelează la Consiliul Teritorial de Arbitraj, sub pretextul unei “reparaţii morale a tuturor liberalilor din Vrancea excluşi fără drept de apel, doar pentru vina de a nu-şi încredinţa crezul politic în mâinile lui Marian Oprişan”, după cum se arată într-o informare de presă.
„Preşedintele PNL Vrancea Nini Săpunaru – incapabil de a câştiga vreo bătălie cu niciunul din adversarii săi politici – şi ademenit de mirosul celor 5 milioane de euro alocaţi Crângului Petreşti, a ales să-şi glorifice existenţa într-o bătălie cu proprii membrii de partid, unii dintre ei cu o vechime de 15-20 ani în acest partid. Am ales cu mult înaintea alegerilor parlamentare să părăsesc „Echipa lui Nini”, abuzul şi fărădelegea fiind singurul izvor al iluzorii lui puteri şi cum asta nu ar fi fost de ajuns, el şi „echipa lui” au decis excluderea mea din partid pe motiv de „delict de opinie”. Mizez pe logica juridică decât pe cea politică a Consiliului Teritorial de Arbitraj a PNL Vrancea care, sper, ca în numele stabilităţii şi solidarităţii USL să nu-mi ceară tăcerea”, spune Tudorache Dumitrache, şeful IRL Vrancea. (I. C.)
Dan Cristian Popescu, Vlad Moisescu şi Tudorache Dumitrache la lansarea IRL la Focşani Tudorache Dumitrache, şeful Iniţiativei Romania Liberală (IRL) Vrancea, contestă decizia PNL de a-l exclude şi apelează la Consiliul Teritorial de Arbitraj, sub pretextul unei “reparaţii morale a tuturor liberalilor din Vrancea excluşi fără drept de apel, doar pentru vina de a nu-şi încredinţa crezul politic în mâinile lui Marian Oprişan”, după cum se arată într-o informare de presă.
„Preşedintele PNL Vrancea Nini Săpunaru – incapabil de a câştiga vreo bătălie cu niciunul din adve