După cum au evoluat multe anchete în România, din ultimii ani se pare că “strategii” magistraţilor au fost instruiţi peste Ocean, în Statele Unite.
Acolo, după cum se ştie Al Capone, celebrul gangster, a fost înfundat şi închis pentru nişte mărunţişuri faţă de infracţiunile pe care le comisese. Pentru a-l împinge spre neglijenţe agenţii, coordonaţi de celebrul Eliott Nes au început, la un moment dat să-i distrugă depozitele cu băuturi.
Acţiunea, desfăşurată fără violenţă şi discret chiar de către oamenii legii, l-a pus în încurcătură pe celebrul gangster care a comis neglijenţe. Acestea l-au dus la puşcărie şi de acolo tot imperiul lui s-a prăbuşit.
La noi Cătălin Voicu, de exemplu reprezenta o forţă în România. El manipula orice şi avea relaţii nebănuite. A fost reţinut, judecat şi condamnat pentru nişte discuţii la telefon.
Sorin Ovidiu Vântu a atras atenţia întregii Planete prin FMI. Toată lumea ştia cum a fost treaba dar el ştiuse cel mai bine să îşi ascundă urmele. De la aceste fapte numele lui a intrat în folclor fiind asociat cu cele mai penale fapte existente. A ajuns, totuşi la puşcărie pentru nişte vorbe spuse la telefon.
Dan Voiculescu este şi el în atenţia opiniei publice de zeci de ani. El a fost şi este suspectat pentru a-şi fi înşuşit o mare parte din banii României, rezultaţi din operaţiuni de comerţ exterior. În jurul persoanei sale s-au ţesut zeci de scenarii legate de afaceri cu statul, trafic de influenţă, etc.
Se pare că cercetarea “Conturilor lui Ceauşescu” s-a împotmolit pentru că erau amestecate prea multe nume importante(la fel ca şi la Vântu cu FMI, la fel ca şi la Cătălin Voicu cu traficul său de influenţă). Procesul ICA şi el stufos, cu multe “tentacule” pare fără sfârşit.
A apărut altceva mult mai simplu de documentat şi de dovedit. După ce prietenii şi aliaţi