Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Localnicii din satul Ciocadia, lăsaţi în beznă

Publicat in Exclusiv Gorj, miercuri 5 iunie 2013 ·

Uliţele din satul Ciocadia, comuna Bengeşti-Ciocadia, sunt lăsate într-o beznă cruntă de mai bine de doi ani. Deşi în sat, noaptea, nici nu vezi să mergi pe drum, primarul susţine că iluminatul este numai bun şi că sunt becuri, însă nu pe toţi stâlpii. Pentru a ajuta câtuşi de puţin oamenii să nu aibă parte de accidente din cauza întunericului, edilul şef al comunei Bengeşti-Ciocadia a lăsat o parte din instalaţiile pentru Crăciun, aprinse. „Factura la curent s-a redus la jumătate”

Constrâns de lipsa banilor, primarul comunei Bengeşti-Ciocadia, Victor Geogia, a redus la jumătate efectivul de becuri. Astfel, în unele zone unde s-au mai ars becurile, oamenii merg pe drum încercând să ghicească traseul, prin întuneric. „Avem becuri economice şi sunt puse pe un stâlp da şi unul nu. Nu e o problemă, de doi ani ne descurcăm, aşa iar factura la curent s-a redus la jumătate(…). Şi dacă las becurile aprinse aiurea, ce rezolv?! Fac pagubă şi tot noi avem de suferit”, a declarat Victor Geogia, primarul comunei Bengeşti-Ciocadia. „Cel mai greu e iarna”

De cele mai multe ori, când becurile economice ale primăriei se ard, localnicii le înlocuiesc cu unele normale, pentru a avea mai multă vizibilitate. „S-au mai ars din ele că vedeţi, e unu la doi, trei stâlpi, dar ne-am obişnuit, ce să facem. E mai greu iarna că se sting la ore când nici nu se luminează afară, dar asta e(…). Becurile le mai schimbăm şi noi din banii noştri că n-avem ce face, mai ales la poartă”, a spus o localnică din satul Ciocadia.

Lumina este aprinsă, în satul Ciocadia, între intervalul orar 22:00-05:00.

Uliţele din satul Ciocadia, comuna Bengeşti-Ciocadia, sunt lăsate într-o beznă cruntă de mai bine de doi ani. Deşi în sat, noaptea, nici nu vezi să mergi pe drum, primarul susţine că iluminatul este numai bun şi că sunt becuri, însă nu pe toţi stâlpii. Pentru a ajuta câtuşi de puţin oam

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat pentru luni consultări cu liderii partidelor politice pentru data alegerilor prezidențiale

Ziua Constanta acum 39 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că de luni îi va invita pe liderii partidelor politice să discute despre calendarul alegerilor prezidenţiale, argumentând că "ţopăiala" pe această temă afectează încrederea între parteneri şi trebuie să înceteze, p

Premierul Marcel Ciolacu anunță că TICHETELE de masă vor fi excluse de la calculul pragului de 4.000 de lei

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că se vor adopta măsuri pentru a proteja salariul minim pe economie, iar contravaloarea tichetelor de masă, respectiv a indemnizației de hrană, sunt excluse de la calculul pragului de 4.000 de lei. Totodată, el anunț

Cutremur cu magnitudinea de 7,2 grade în largul Peru

Mediafax acum 36 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,2 a avut loc vineri în largul coastei centrale a Peru. Ameninţarea cu tsunami din cauza cutremurului a trecut.

România este cel mai ieftin stat UE pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”

Mediafax acum o ora
România este cel mai ieftin stat pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”. De asemenea, România are cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru grupa „Articole de mobilier, echipamente de uz casnic”.

Realitatea cruntă pe care politicienii o ignoră. Aproape 4 milioane de români trăiesc în continuare în sărăcie

Ziare.com acum 23 minute
Un român din cinci era afectat de sărăcie în anul 2023, iar 21,1% din populaţia rezidentă trăia într-o gospodărie ale cărei venituri erau mai mici decât pragul stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult/echivalent, relev

Temperaturi sufocante, mai ridicate decât normalul, în luna lui cuptor. Prognoza ANM pe iulie

Ziare.com acum 2 ore
Meteorologii estimează că, pe durata întregii luni iulie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. După prima săptămână a lunii, când ploile vor avea caracter excedentar, mai ales

Fostul episcop al Hușilor, condamnat la 8 ani de închisoare după ce a violat elevi de la seminar

Ziare.com acum o ora
Cornel Onilă, fostul episcop al Hușilor, a fost condamnat la 8 ani de închisoare, fiind acuzat că a violat mai mulți elevi din seminar. Fostul episcop este acuzat de viol în formă continuată și agresiune sexuală împotriva elevilor de la seminarul un

Premierul Ciolacu, critici pentru ministrul Finanțelor în ședința de guvern: Domnule ministru Boloș, orice proiect trebuie discutat mai întâi cu cei vizați. Nu invers!

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu l-a criticat public vineri pe ministrul Finanțelor în debutul ședinței de guvern, pe fondul tensiunilor dintre PSD și PNL pe tema datei alegerilor prezidențiale. Ciolacu l-a atacat pe Boloș pentru că a vrut să impună legisla

Scandalul în coaliție se adâncește. Ciolacu cheamă partidele la consultări pe tema datei alegerilor prezidențiale: „Țopăiala trebuie să înceteze”

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că va invita liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună data alegerilor prezidențiale, în contextul în care astăzi era ultima zi pentru adoptarea hotărârii de guvern care ar fi programat primul t

Dezbatere tensionată între Biden și Trump. „Are simţul moral al unei persoane depravate” VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump s-au aflat joi seara în Atlanta pentru dezbaterea CNN care a început la ora locală 21.00 (vineri, ora 4.00, ora României), prima lor confruntare faţă în faţă înaintea alegerilor din noiembrie

Vremea

București
acum

27°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
Iasi
acum

29°
vin.

19°/30°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

30°
vin.

21°/30°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
Timisoara
acum

25°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°