Rusia nu a livrat "pentru moment" rachete sol-aer S-300 Siriei, a declarat marţi preşedintele rus Vladimir Putin, subliniind că Moscova nu vrea să "rupă echilibrul de forţe" din regiune, relatează AFP.
"Contractul a fost semnat în urmă cu mai mulţi ani. Nu a fost pus în aplicare pentru moment", a declarat Putin la încheierea summitului Rusia-UE. "Este bineînţeles o înarmare importantă. Noi nu vrem să rupem echilibrul forţelor în regiune", a adăugat el.
Liderul de la Kremlin a mai spus că orice tentativă de intervenţie militară străină în Siria este "sortită eşecului". „Subliniez din nou că orice tentativă de a influenţa situaţia din Siria prin forţă, printr-o ingerinţă militară, este sortită eşecului şi va antrena consecinţe umanitare grave", a declarat Putin, în cadrul unei conferinţe de presă, la Ekaterinburg.
Prezent la summit-ul UE-Rusia de la Ekaterinburg, preşedintele Consiliului European, HermanVan Rompuy, a declarat că soluţionarea politică a crizei din Siria este singura variantă posibilă.
UE a confirmat relansarea iniţiativei „Geneva 2“, a precizat Van Rompuy, adăugând că diplomaţii europeni conlucrează îndeaproape cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov pe această problemă.
Uniunea Europeană a ridicat recent embargoul privind armele impus opoziţiei siriene, în timp ce Rusia a confirmat obligaţiile contractuale de a furniza rachete antiaeriene forţelor guvernamentale siriene.
Rusia a afirmat că nu va susţine niciuna dintre părţile beligerante din Siria, iar UE, în special la insistenţa Franţei, a recunoscut oficial Coaliţia naţională a opoziţiei siriene ca fiind reprezentantul legitim al sirienilor, adaugă sursa citată.
Experţi ruşi au apreciat că este puţin probabil ca Rusia şi UE să ajungă la consens în privinţa Siriei în cadrul actualului summit deoarece este dificil p