Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aviz favorabil legii amnestiei generale, de la deputaţii drepturile omului

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 5 iunie 2013 ·

Proiectul de lege care prevede amnistia infracţiunilor cu pedepse cu închisoarea până la 4 ani şi graţierea pedepselor privative de libertate de până la 6 ani a fost avizat favorabil marţi de deputaţii din Comisia pentru drepturile omului, condusă de Nicolae Păun, unul dintre iniţiatorii legii, alături de pesedistul Mădălin Voicu.

Proiectul de lege a fost respins de Senat şi nu este susţinut de Guvern. Decizia finală, după avizul pe care îl vor da şi deputaţii jurişti, aparţine Camerei Deputaţilor.

Dacă va fi adoptată, legea îl va viza şi pe Gigi Becali, trimis după gratii pentru trei ani.

Unul dintre susţinătorii proiectului este senatorul liberal Sorin Roşca Stănescu.

“Este un proiect foarte bine realizat, care are şi o serie de 28 excepţii de la procedura de graţiere şi amnistie. Este un proiect care a primit, din păcate, avizul negativ al Guvernului pe vremea când erau Adrian Năstase şi Vântu în închisoare şi se făceau presiuni interne şi externe în sensul că cineva ar intenţiona să-i sustragă executării pedepselor şi apoi a primit aviz negativ din partea Comisiei Juridice”, a declarat Stănescu, pentru gândul, chiar în seara în care Gigi Becali a fost încarcerat.

Potrivit proiectului, pedepsele cu închisoarea de până la 6 ani inclusiv, precum şi pedepsele cu amendă, aplicate de instanţă, ar putea fi graţiate în întregime, în timp ce infracţiunile pedepsite cu privarea de libertate până la 4 ani inclusiv sau amendă ar putea fi amnistiate. Proiectul este depus pentru a doua oară de iniţiatori, Nicolae Păun şi Mădălin Voicu, având o singură diferenţă. “În cazurile aflate în curs de urmărire penală sau de judecată privind infracţiunile care nu se amnistiază potrivit art.1 procesul penal se va începe sau, după caz va continua, iar după pronunţarea pedepsei se va face aplicarea prevederilor prezentului decret referitoare la graţiere”, se a

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Posibile întreruperi temporare în emiterea rovinietei şi a peajului prin sistemul informatic, marţi

G4Media acum 28 minute
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează că, marţi, în intervalul orar 23:30 – 00:00, vor fi posibile întreruperi temporare ale emiterii rovinietei şi peajului prin Sistemul Informatic de Emitere, Gestiune, Mon

Mihai Leu, în stare gravă! Fostul sportiv, adus de urgență cu elicopterul SMURD la București

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mihai Leu (56 de ani), fostul mare campion de box al României și pilot de raliuri, se află în stare gravă la Spitalul Fundeni din București. Acesta a fost transportat de urgență cu un elicopter SMURD sâmbătă seară, din Hunedoara. Problemele au încep

Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea către România a unei unități de tragere MIM-104 Patriot

Ziua Constanta acum 2 ore
Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea către România a unei unități de tragere MIM-104 Patriot. Potrivit Ambasadei SUA la București, Statele Unite își consolidează parteneriatul strategic cu România prin vânzarea militară externă a unui sis

Crin Antonescu, mesaj puternic transmis în direct la TV: „Voi uni, voi întări și voi ridica România”

Gandul acum 11 minute
Crin Antonescu, candidatul Alianței „România, Înainte!” a transmis, la finalul dezbaterii electorale de la Digi24, un mesaj puternic și coerent, care a sintetizat viziunea sa de președinte autentic: România trebuie să transforme crizele în oportunit

Circulația trenurilor în zona de nord-vest a Capitalei afectată de defecțiuni la instalația de centralizare electronică

Ziua Constanta acum 27 minute
Compania Națională de Căi Ferate ”CFR” SA informează că, începând cu ora 10:05, instalația de centralizare electronică (CE) din stațiile Băneasa, Bucureștii Noi, Chiajna și Pajura a înregistrat deficiențe tehnice, afectând temporar circulația trenur

Temperaturi mai mari decât cele specifice perioadei. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai mari decât cele specifice perioadei, până în 12 mai, iar apoi vor fi apropiate de cele normale, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni, publicată marți de ANM. Săptămâna 28.04.2025 – 05.05.2025 Valorile term

În timpul operațiunilor împotriva huthi, Marina SUA pierde un avion de peste 60 MILIOANE de dolari, după ce acesta a căzut în mare de pe portavion

Gandul acum 41 minute
Marina Statelor Unite a raportat luni pierderea unui avion de luptă F/A-18 Super Hornet de peste 60 de milioane de dolari. Avionul a căzut peste bord de pe portavionul USS Harry S. Truman în timp ce era remorcat pe puntea navei și s-a scufundat, con

O mașină a intrat într-o tabară after-school din SUA: patru copii au murit | VIDEO

Libertatea acum 38 minute
Patru copii au murit după ce o mașină a intrat într-o tabară after-school din SUA. Incidentul s-a petrecut luni, 28 aprilie, în Chatham, Illinois.

Transportor amfibiu blindat, aparţinând MApN, implicat într-un accident în Filiaşi

Mediafax acum o ora
Potrivit IPJ Dolj, poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit că o tânără de 32 de ani, în timp ce conducea o maşină pe bulevardul Racoţeanu din Filiaşi, nu a acordat prioritate de trecere unui transportor amfibiu blindat, aparţinând Ministeru

Neymar a încercat să interzică un podcast despre viața sa

Mediafax acum o ora
Un tribunal din statul São Paulo a respins cererea lui Neymar de a suspenda publicarea unui podcast care relatează viața starului brazilian și controversele din jurul acestuia. Judecătorul a stabilit că este vorba despre cenzură. Un prim episod de 4

Vremea

București
acum

15°
mar.

4°/19°
mie.

9°/23°
joi

13°/24°
vin.

13°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

5°/22°
mie.

11°/23°
joi

12°/22°
vin.

7°/20°
Constanta
acum

14°
mar.

3°/15°
mie.

4°/14°
joi

11°/16°
vin.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

6°/22°
mie.

9°/21°
joi

11°/20°
vin.

9°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

8°/21°
mie.

11°/23°
joi

12°/24°
vin.

11°/24°