Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Subvenţiile pentru energia verde vor fi tăiate. Guvernul a decis să amâne acordarea unei părţi din certificatele verzi pentru producători de energie

Publicat in Mediafax, marți 4 iunie 2013 ·

Guvernul a decis ca, din 1 iulie, să fie amânată acordarea unei părţi din certificatele verzi către investitorii în microhidrocentrale, centrale eoliene şi fotovoltaice, măsura urmând să fie valabilă până în martie 2017, pentru centralele hidro şi solare, şi până în 2018, pentru centralele eoliene.

Amânarea a fost decisă prin ordonanţă de urgenţă aprobată în şedinţa de marţi.

În proiectul iniţial, amânarea certificatelor pentru producătorii de energie în panouri fotovoltaice şi cei în microhidrocentrale era calculată până la 1 ianuarie 2017. Pentru producătorii de energie eoliană era prevăzut acelaşi termen, respectiv 1 ianuarie 2018.

Ordonanţa de urgenţă modifică şi completează Legea 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie.

Potrivit Guvernului, ordonanţa prevede amânarea temporară, începând cu 1 iulie 2013, a acordării unui număr de certificate verzi pentru fiecare 1 MWh produs de centrale electrice hidro noi cu puteri electrice instalate mai mici sau egale cu 10 MW (un certificat verde) de centrale eoliene (un certificat verde), respectiv de centrale electrice solare (două certificate verzi). În proiect era prevăzut în acelaşi timp că pentru unităţile fotovoltaice vor fi acordate doar patru certificate.

În prezent, sunt acordate şase certificate verzi pentru fiecare MWh de energie produsă în centrale fotovoltaice, două certificate pentru energia produsă de turbine eoliene noi şi trei certificate pentru energia hidro.

Ordonanţa limitează acreditarea centralelor/grupurilor electrice pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi până la nivelul total anual al capacităţilor instalate în centrale electrice de producere a energiei electrice din surse regenerabile, care este stabilit în Planul Naţional de Acţiune în Domeniul Energiei Regenerabile,

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Percheziții DNA în Mamaia, Sinaia și Bragadiru! Vizat de anchetă este șeful ANPC., Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 23 minute
Porcurorii DNA efectuează astăzi, 22 iulie 2025 percheziții care îl vizează pe președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. Din primele informații anchetatorii orii au descins și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord acolo unde ar fi caza

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 53 minute
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Investitorii străini au cumpărat, în mai, obligaţiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro / Activele europene, mai atractive decât cele americane

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria suverană a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor străini în luna mai, ceea ce arată atractivitatea mai mare a activelor europene comparativ cu cele amer

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 8 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 5 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 8 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 8 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

25°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°