Daniel Săuca

Creşterea alarmantă a debitului Dunării în Ungaria aduce în aval nelinişti, mai puţin pentru mass-media bucureşteană, ocupată cu isteriile şi reglările de conturi politice. Miza rămâne infrastructura ţării, inclusiv cea de apărare împotriva calamităţilor de tot felul. Stăm prost, fireşte, ca în multe alte domenii. Nu ne interesează parcă infrastructura decât la modul declarativ – politic. Autostrada aşa-zisă Transilvania rămâne unul dintre cele negative exemple în privinţa implicării decidenţilor politici şi guvernamentali în „rezolvarea” problemei menţionate, cu voie sau nu de la licuricii mai mari sau mai mici. Multor sălăjeni le-a pierit speranţa că în timpul vieţii vor circula pe autostradă în fostul judeţ al lui Maniu şi Coposu, actual judeţ al pălincii. Nici eu nu mă simt mai bine în această privinţă. Povestea tembelă a autostrăzii cu pricina nu e singulară. Lipsa de strategie şi de coordonare, mai ales la nivel guvernamental, în domeniul infrastructurii produc în continuare ravagii, multe autorităţi locale ocupându-se mai degrabă de slujbe de pomenire a investiţiilor, decât de inaugurări cu fundiţă tricoloră. Şi apoi, nu putem trece peste isteria fraudelor. De sus până jos, orice investiţie stă sub ameninţarea, de prea multe ori nejustificată, a neregulilor de tot felul. „Nu suntem capabili să absorbim fondurile europene!”; „Fondurile europene, singura şansă pentru România!” etc. Miza rămâne infrastructura ţării, inclusiv cea de apărare împotriva calamităţilor de tot felul. Împotriva calamităţilor executive şi politice nu ne putem apăra, parcă, în niciun fel. Creşterea alarmantă a debitului Dunării în Ungaria aduce în aval nelinişti, mai puţin pentru mass-media bucureşteană, ocupată cu isteriile şi reglările de conturi politice. Se va isteriza şi când Dunărea albastră se va umfla pe la noi. Şi va striga ca din gură de şarpe. Despre incom