Trei firme, toate din România, au participat la licitaţia organizată de Uzina Electrică Zalău pentru contractarea serviciilor de proiectare şi execuţie a unui proiect de retehnologizare a uzinii.
După ani întregi de încercări de parteneriate şi privatizări eşuate, conducerea Uzinii Electrice Zalău a decis ,,să ia taurul de coarne” şi să realizeze retehnologizarea pe cont propriu, în încercarea de a obţine astfel, într-un mod mai eficient şi implicit mai ieftin, căldură pentru zălăuani. În cursul lunii mai, societatea a organizat o licitaţie publică pentru contractarea serviciilor de proiectare şi execuţie a proiectului de retehnologizare, trei firme, toate trei româneşti, înscriindu-se în cursă. Potrivit managerului societăţii, Viorel Marian, în acest moment se evaluează încă ofertele celor trei firme, urmând ca în câteva zile să fie anunţată câştigătoarea.
Retehnologizare de 2,5 milioane de euro
Procesul de retehnologizare a Uzinii Electrice a fost estimat la aproximativ 2,5 milioane de euro, sumă care, potrivit lui Marian, există deja, în mare parte, în contul societăţii. „Avem deja cea mai mare parte din banii necesari şi apreciem că avem capacitatea ca până la final să îi avem şi pe ceilalţi”, spune el. Suma importantă de bani ar fi necesară, spune managerul, pentru construirea în curtea societăţii a unei alte centrale termice, mai mică, adaptată la necesităţile momentului. Centrala ar urma să producă energie termică şi electrică în cogenerare, cu echipamente de cogenerare şi cazane cu o eficienţă mult mai mare şi costuri mai mici.
Viorel Marian estimează că, dacă totul merge cum trebuie, adică dacă se va reuşi selectarea cu succes a unei firme şi dacă nu vor fi contestaţii, la începutul sezonului rece 2013 – 2014 ar trebui ca noua centrală să fie pusă, măcar parţial, în funcţiune. Şi această centrală ar urma să folosească drep