În cursul lunii trecute, 12 primării din judeţul Suceava au fost sancţionate cu avertisment, după ce în urma unui control au fost constatate nereguli cu privire la salubrizarea cursurilor de apă. Verificările au fost realizate de trei echipe mixte de control formate la ordinul prefectului Florin Sinescu. Din cele trei comisii au făcut parte reprezentanţi ai Sistemului de Gospodărire al Apelor Suceava, Comisariatului Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu, Inspectoratului Judeţean Pentru Situaţii de Urgenţă “Bucovina” Suceava şi ai Instituţiei Prefectului.
Subprefectul judeţului Suceava, Constantin Harasim, a precizat că aceste comisii au verificat pe cursurile râurilor Siret, Suceava, Moldova, Bistrița, Dorna, precum şi pe afluenţii acestora, în toate localităţile din judeţ.
Harasim a precizat că în urma acestor controale au fost sncţionate cu avertisment primăriile din Slatina, Vulturești, Pătrăuți, Vadu Moldovei, Baia, Păltinoasa, Câmpulung Moldovenesc, Sadova, Dorna Arini, Drăgoiești, Broșteni şi Breaza. Cele 12 primării au fost avertizate după ce membrii comisiilor de control au descoperit mai multe depozite de deşeuri pe marginea cursurilor de apă.
Constantin Harasim a precizat că după finalizarea acestui control, reprezentanţii Gărzii de Mediu Suceava au verificat din nou localităţile în care au fost descoperite nereguli. Subprefectul a arătat că primăriile din Slatina, Broşteni, Pătrăuţi şi Vultureşti problemele de mediu de pe cursurile de apă nu au fost rezolvate în totalitate.
În cursul lunii trecute, 12 primării din judeţul Suceava au fost sancţionate cu avertisment, după ce în urma unui control au fost constatate nereguli cu privire la salubrizarea cursurilor de apă. Verificările au fost realizate de trei echipe mixte de control formate la ordinul prefectului Florin Sinescu. Din cele trei comisii au făcut parte reprezentanţi a