PSD a scos luni de la naftalină proiectul de Lege electorală care instituia sistemul de vot uninominal într-un singur tur de scrutin, propusă anul trecut de cei doi lideri ai USL, dar respinsă de Curtea Constituţională. Biroul Politic Naţional al socialiştilor a votat în unanimitate reactivarea acestei legi ca bază de negociere a PSD în cadrul USL. Dacă ar fi adoptat în această formă, votul uninominal ar schimba în mod fundamental scena politică românească.
Dacă ar fi adoptată, legea ar avantaja în mod evident PSD. A recunoscut-o Miron Mitrea, care a declarat că „îi convine, ca pesedist“, a recunoscut-o indirect şi Victor Ponta, care a admis că, deşi aceasta este prima opţiune a PSD, „dacă nu se va întruni o majoritate în USL, atunci se va trece la a doua opţiune de vot proporţional la una din Camere“. Dar cât de mult ar avantaja PSD un sistem uninominal pur?
Un răspuns ni-l oferă legislativele din decembrie 2012, când, cu excepţia colegiilor din Ţinutul Secuiesc, câştigate de UDMR, şi a unui colegiu din diaspora (Republica Moldova), câştigat de ARD, USL a ieşit pe primul loc în toate colegiile din ţară. Dacă legea Ponta-Antonescu nu ar fi fost declarată neconstituţională de CCR, astăzi am fi avut un Parlament dominat în proporţie de peste 95% din USL, opoziţia ar fi fost reprezentată de UDMR, iar PDL ar fi avut un singur deputat. La prima vedere, reactivarea legii – care a fost respinsă doar pe temeiul că legislaţia electorală nu se schimbă cu şase luni înaintea scrutinului – ar servi drept un temei bun pentru prezervarea unităţii USL. În realitate, îi dă lovitura de graţie.
Potrivit sociologului Barbu Mateescu, „sunt puţine colegii acum în România în care PSD nu ocupă locul întâi. Cum legea, în forma propusă, instituie regula britanică «first past the post», potrivit căreia cine trece primul linia de sosire câştigă, indiferent dacă a obţinut 25