Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a publicat anunţul pentru cesionarea acţiunilor Oltchim

Publicat in Curierul, miercuri 5 iunie 2013 ·

Din structura actuală a combinatului se va desprinde structura funcţională din punct de vedere tehnic şi productiv - Oltchim SPV

Asupra părţilor sociale deţinute de Oltchim SPV se va constitui un drept de garanţie similar şi proporţional cu garanţia deţinută de fiecare creditor al Oltchim SA

Ministerul Economiei a publicat ieri pe site-ul său anunţul privind selecţia iniţială a investitorilor eligibili interesaţi să participe la negocieri, precum şi condiţiile minime care trebuie îndeplinite de persoanele juridice pentru a participa la cesionarea părţilor sociale ale Oltchim 2 - desprins din structura actuală a Oltchim SA, care cuprinde "structura funcţională din punct de vedere tehnic şi productiv".

Pentru a participa la negocieri, persoanele juridice interesate de cesionarea acţiunilor Oltchim SPV (Oltchim 2) trebuie să activeze în industria chimică sau petrochimică ori să reprezinte fonduri de investiţii sau instituţii financiare cu experienţă managerială şi/sau investiţională în industria chimică sau petrochimică. De asemenea, persoanele juridice trebuie să prezinte "cel puţin două scrisori de bonitate bancară emise de bănci de prim rang şi scrisori de recomandare semnate de parteneri cu experienţă şi bonitate similară de pe piaţa de profil", pentru a participa la negocieri fiind nevoie să depună şi scrisoarea de intenţie.

"Cei interesaţi vor semna acorduri de confidenţialitate şi vor putea efectua propriul Due Diligence", se arată în anunţul semnat de administratorii juridiciari ai Oltchim - Rominsolv şi BDO Business restructuring SPRL.

Asociatul unic al Oltchim SPV va fi Oltchim SA

Oltchim SA se află în insolvenţă, fiind supusă termenelor şi restricţiilor procedurale prevăzute de Legea insolvenţei, respectiv controlului judiciar al procedurii, exercitat de judecătorul sindic, şi controlului de oportunitate al

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a confirmat vizita lui Volodimir Zelenski la Casa Albă

Adevarul acum 2 ore
Donald Trump a confirmat, luni, că îl va primi pe Volodimir Zelenski la Casa Albă, la sfârşitul acestei săptămâni, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice a Ucrainei și al negocierilor privind sprijinul milit

The Cure și twenty one pilots sunt headliners la Electric Castle 2026

HotNews acum o ora
Electric Castle anunță artiștii ce sunt cap de afiș pentru vara 2026: twenty one pilots și The Cure sunt confirmați pentru ediția ce va avea loc între 16 și 19 iulie, la Bonțida. Abonamentele sunt disponibile pe electriccastle.ro, la un preț special

Nicuşor Dan: Sunt două schimbări majore în documentul privind Strategia de apărare a ţării. Una se referă la războiul hibrid, iar cealaltă priveşte atacarea frontală a corupţiei / Cum vede preşedintele implicarea SRI

News.ro acum 13 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, referindu-se la stadiul aprobării unui document privind strategia naţională de apărare a ţării, că proiectul poate fi adoptat până pe 26 noiembrie, când se împlinesc şase luni de la investirea sa în funcţie. El a

Tradiții și superstiții de Sfânta Parascheva 2025. Puterea Acatistului pus pe 14 octombrie

Cancan acum o ora
Pe 14 octombrie, Iașiul se transformă într-un adevărat centru de pelerinaj, atrăgând credincioși din întreaga țară și chiar din alte state ortodoxe. Este ziua în care se sărbătorește Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, ale cărei moașt

Trump l-a numit pe Viktor Orban un lider fantastic: „Mulţi nu sunt de acord cu mine, dar eu sunt singurul care contează”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul ungar Viktor Orban este un lider fantastic, a declarat luni preşedintele american Donald Trump, la conferinţa de pace privind Fâşia Gaza, desfăşurată în staţiunea egipteană Sharm El-Sheikh,

Numerele private ale prim-ministrului australian şi ale lui Donald Trump Jr. au fost publicate pe un site web american / Nu se știe deocamdată cum au fost obținute informațiile

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Numerele de telefon private ale mai multor personalităţi, printre care prim-ministrul australian şi Donald Trump Jr., au fost publicate pe un site web american, transmite canalul de știri BBC, citat

Tranzacţie fără precedent în România: Raiffeisen Bank semnează un acord de 1 miliard de euro cu compania de reasigurare Munich Re pentru o securitizare sintetică bazată pe un portofoliu de credite de retail

Ziarul Financiar acum 37 minute
Raiffeisen Bank a finalizat cu succes o tranzacţie de securitizare sintetică în valoare de 1 miliard de euro, realizată în parteneriat cu Munich Re, una dintre cele mai mari companii de reasigurare din lume. Operaţiunea este structurată pe un portof

Primăria Capitalei vrea să interzică peste 150.000 de vehicule în orele de vârf

Adevarul acum 2 ore
Mașinile de aprovizionare, curierat și salubrizare ar urma să fie interzise între anumite ore în Capitală, potrivit unei propuneri a primarului general interimar Stelian Bujduveanu.

Joe Biden l-a felicitat pe Donald Trump pentru acordul de pace din Gaza

Mediafax acum o ora
„Sunt profund recunoscător și simt o mare ușurare că această zi a sosit pentru ultimii 20 de ostatici rămași în viață, care au trecut printr-un iad de neimaginat și sunt în sfârșit reuniți cu familiile și cei dragi lor, și pentru civilii din Gaza ca

Giurgiu - Patru persoane rănite în urma unui accident dintre o autoutilitară şi un microbuz - FOTO

News.ro acum 3 ore
Patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier care s-a produs marţi dimineaţă, pe DN5, în afara localităţii Daia, din judeţul Giurgiu, fiind implicate o autoutilitară şi un microbuz de transport persoane.

Vremea

București
acum

13°
mar.

9°/14°
mie.

10°/13°
joi

10°/14°
vin.

9°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

7°/13°
mie.

7°/12°
joi

8°/14°
vin.

6°/16°
Constanta
acum

12°
mar.

9°/13°
mie.

12°/15°
joi

12°/13°
vin.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

6°/13°
mie.

6°/13°
joi

4°/13°
vin.

5°/14°
Timisoara
acum

13°
mar.

9°/16°
mie.

7°/14°
joi

9°/17°
vin.

9°/15°