Adrian Mureşan a fost găsit într-o locuinţă din Braşov şi ridicat de poliţişti. El fusese dat în urmărire naţională în urmă cu o săptămână. Mureşan are de executat opt ani de puşcărie pentru şantaj şi lipsire de libertate.
Potrivit anchetatorilor, Mureşan şi complicii săi au sechestrat un om de afaceri din Bucureşti în biroul notarial al lui Viorel Tudorache şi, sub ameninţări, l-au obligat să vândă un teren extravilan din cartierul Bartolomeu, al cărui proprietar era, la preţul de 45.000 de euro, deşi valoarea stabilită de specialiştii DNA ar fi fost de minimum 225.000 de euro.
După ani de procese, magistraţii i-au condamnat pe Adrian Mureşan la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de lipsire de libertate în forma instigării, iar pe Radu Dîrjan, Gheorghe Marius Dîrjan, Gabriel-Darie Aculov şi Adrian Frandeş la câte 8 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de lipsire de libertate. De asemenea, Marian Aurel Arişanu a primit 7 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de şantaj sub forma complicităţii, iar Anamaria Burcă (fosta soţie a lui Adrian Mureşan) - 1 an de închisoare cu suspendare pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă, pe durata unui termen de încercare de 3 ani. Notarul Viorel Tudorache a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de şantaj sub forma complicităţii.
Pe aceeaşi temă
Cum a petrecut Becali prima zi de închisoare
Fată de 15 ani violată şi filmată timp de un an