Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aradul mai are nevoie de 20 de microbuze pentru asigurarea ideală a transportului şcolar

Publicat in Glasul Aradului, marți 4 iunie 2013 ·

Transportul elevilor în judeţul Arad este asigurat în acest moment de 82 de microbuze şcolare. Pentru a acoperi însă toate zonele, în special acolo unde şcolile au fost comasate ori desfiinţate, ar mai fi nevoie de încă 20 de microbuze. „Noi am cerut Ministerului Educaţiei 20 de microbuze, însă nu ştim câte vom primi. Grăniceri, Hălmăgel, Hălmagiu, Gurahonţ, Birchiş sau Chişineu-Criş reprezintă câteva dintre zonele pe care trebuie să le acoperim. Chiar dacă ministerul nu va reuşi să trimită atâtea microbuze câte am solicitat, transportul copiilor din aceste zone se va realiza ca şi până acum: cu curse de la CTP şi li se plăteşte elevilor abonamentul“, ne-a declarat prof. Nicolae Iordan, din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad.

Ministerul Educaţiei nu dispune la ora actuală decât de fondurile aferente achiziţionării a numai 45 de microbuze destinate transportului elevilor, din cele 960 care ar fi necesare la nivelul întregii ţări.

În ceea ce priveşte abandonul şcolar şi banii de navetă, ministrul Educaţiei a precizat că în momentul de faţă ministerul pe care îl conduce are datorii provenite de anul trecut, dar şi datorii acumulate în cele cinci luni ale acestui an. Conducerea Ministerului Educaţiei a cerut Ministerului Finanţelor să deblocheze suma de 30 milioane de lei, care reprezintă 40% din suma pe care trebuie să fie plătită la zi. În acelaşi timp, se va propune o modificare legislativă, nu este exclus să fie chiar ordonanţă, dacă nu se poate rezolva ca acest text să devină lege până la 1 septembrie a.c., pentru ca de la această dată ministerul să nu mai fie în situaţia de a alimenta firmele de transport. Propu­- nerea legislativă ar veni în sensul acordării banilor nu pe bază de abonament, ci să trimită banii direct în contul elevilor, sub formă de bursă suplimentară de transport, iar această sumă să fie calculată în funcţie de distanţa

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 28 ianuarie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Subsemnatul, TECAR IOAN, cu domiciliul/sediul în judeţul CLUJ, municipiul/oraşul/comuna DEJ, satul-, sectorul -, cod poştal-, str. TIBLESULUl, nr. 25, bl. 3, sc.-, et.-, ap.-, anunţă conform Legii nr. 102 din 13 aprilie 2023, alin. 23.3, obţinerea A

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 7 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 5 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 9 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Adrian Veştea a predat conducerea Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR) are o nouă conducere, începând de luni, 27 ianuarie, când a avut loc al Adunarea Generală a Uniunii. Astfel, în funcţia de preşedinte a fost ales preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, s

Roxana Mînzatu a depus oficial jurământul în fața Curții de Justiție a UE. Ea și-a exprimat angajamentul în calitate de membră a Comisiei Europene VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Roxana Mînzatu, reprezentantă a României și vicepreședinte al Comisiei Europene, a depus luni, 27 ianuarie, jurământul în cadrul Angajamentului Solemn al membrilor Colegiului, în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Mînzatu și-a exprimat anga

Simona Halep va juca primul meci de la Transylvania Open în 4 februarie

News.ro acum 13 ore
Simona Halep va juca primul său meci din cadrul Transylvania Open WTA 250 marţi, 4 februarie. Decizia privind ziua meciului a fost luată de organizatori pentru a oferi fanilor ocazia de a o urmări live pe una dintre cele mai importante figuri ale sp

Horoscop 28 ianuarie 2025. Zodia care are ghinion la volan astăzi

Cancan acum 11 ore
Horoscop 28 ianuarie 2025. Astrele vin cu tensiuni și ghinioane pentru unele zodii. Din păcate, Taurii ar putea să se enerveze azi, iar Balanțele se vor stresa. Ai parte de ghinion astăzi, așa că ar fi bine să ai mare grijă. Fii cu ochii în patru la

UPDATE - Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, convocat la MAE rus. Reacţia Chişinăului

News.ro acum 10 ore
Rusia a anunţat luni că l-a convocat pe ambasadorul moldovean la Moscova, Lilian Darii, pentru a protesta faţă de ceea ce Ministerul rus de Externe a numit „acuzaţii nefondate” aduse ambasadorului rus la Chişinău de către un partid politic de la Chi

Mihail Neamțu: Călin Georgescu este „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism hrănit din discursurile unor lideri culturali”

HotNews acum 10 ore
Deputatul Mihail Neamţu (AUR) a afirmat luni că fostul candidat la președinție Călin Georgescu nu este antisistem, ci „un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism care este hrănit din discursurile unor lideri culturali”. „Eu sunt mult ma

Vremea

București
acum

mar.

4°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

7°/9°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/11°
vin.

7°/10°
Constanta
acum

mar.

3°/12°
mie.

8°/14°
joi

10°/12°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

6°/11°
vin.

5°/11°
Timisoara
acum

mar.

3°/16°
mie.

9°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°