Ponta are mai multe strategii care ar putea permite PSD să devină o forţă mamut, eclipsând în întregime opoziţia.
PNL reprezintă un cadou nesperat şi o sursă inepuizabilă de şanse pentru Ponta şi PSD. A intrat într-o alianţă cu un partid rival, renunţând, în acelaşi timp, la propriile doctrine. Sub conducerea lui Crin Antonescu, a existat un efort susţinut de a curăţa partidul de orice urmă de liberalism autentic şi de oamenii capabili să apere o astfel de doctrină.
Antonescu vrea să creeze o forţă individuală în jurul acelor politici pe care liderul le consideră potrivite pentru a-i servi interesul, la un moment dat. Este un magnet pentru oportuniştii care urmăresc să se bucure de beneficiile unei funcţii politice, în timp ce depun minimum de efort pentru a-şi promova cauza politică, la nivel naţional. Este evident că lui Antonescu îi lipsesc originalitatea şi rezistenţa care ar face din partidul său o problemă reală, pe termen lung. În schimb, el este în căutarea unei rampe de lansare care să-l catapulteze la Cotroceni, în 2014, şi să servească propriilor interese pe perioada în care va sta acolo.
Debarasându-se de eticheta liberală, el i-a oferit lui Ponta un capital politic enorm, fără a obţine ceva în schimb. În 2012, l-a ajutat pe Ponta să-şi creeze imaginea unui om care inspiră încredere, prin adoptarea unor atitudini extremiste, antioccidentale. Şi-a burduşit listele electorale cu neica-nimeni şi oportunişti, care nu vor aduce niciun avantaj PNL-ului, şi cu atât mai puţin lui Crin însuşi. Este o situaţie similară cu aceea în care doi oameni de afaceri, din tabere adverse, încheie un parteneriat pentru a-l scoate din joc pe un al treilea competitor, pe care ambii îl percep ca fiind periculos; în cele din urmă, unul dintre adversari ajunge să-şi îngroape propria afacere, într-o orgie de distrugeri premeditate, devenind astfel
