Sambata, 8 iunie, la Teatrul National din Iasi, va avea loc Gala Premiilor Operelor Nationale. Evenimentul, care se afla la prima editie, este organizat de catre Opera Nationala Romana Iasi, Consiliul Judetean Iasi fiind principalul sau partener.
„Dupa Gala Premiilor Uniter, Gala Premiilor Operelor Nationale, va fi inca o ocazie in care se va vorbi la superlativ despre Iasi in tara noastra si acesta este, cred eu, principalul obiectiv pe care un administrator public ar trebui sa il aiba. In acest an, cu acest eveniment, cu Gala Uniter, cu Festivalul International de Educatie si cu viitorul Festival International de Literatura si Traduceri, cel mai mare din Centrul si Estul Europei, vom consacra orasul nostru ca fiind Capitala Culturala a Romaniei. Toate acestea sunt organizate pentru a aduce o contributie cat se poate de consistenta la dosarul de candidatura al Iasului in vederea obtinerii titlului de Capitala Culturala Europeana. Imi exprim regretul ca noi, Consiliul Judetean, nu putem fi principalii chemati in acest demers, fiind o lupta intre municipii, dar investim fonduri din propriul buget pentru ca aura culturala a orasului nostru sa creasca si sa fie consacrata”, a declarat Cristian Adomnitei, Presedintele Consiliului Judetean Iasi. Pentru acest eveniment, Consiliul Judetean Iasi a alocat suma de 200.000 de lei. Tag-uri: Gala Premiilor Operelor Nationale, Iasi, CJ
Sambata, 8 iunie, la Teatrul National din Iasi, va avea loc Gala Premiilor Operelor Nationale. Evenimentul, care se afla la prima editie, este organizat de catre Opera Nationala Romana Iasi, Consiliul Judetean Iasi fiind principalul sau partener.
„Dupa Gala Premiilor Uniter, Gala Premiilor Operelor Nationale, va fi inca o ocazie in care se va vorbi la superlativ despre Iasi in tara noastra si acesta este, cred eu, principalul obiectiv pe care un administrator public ar trebu