Marți, 4 iunie, la Spitalul Municipal de Urgență Roman s-a întrunit Consiliul Medical al instituției sanitare. Principala problemă discutată s-a referit la îndeplinirea indicatorilor tehnici prevăzuți în contractul de finanțare cu Casa de Asigurări de Sănătate Neamț, având în vedere că, pentru lunile aprilie și mai, sumele contractate sunt mult mai mari.
“Noi sperăm să-l realizăm, pentru că avem mai multe cazuri contractate, în special în ceea ce privește spitalizările de zi. Neavând o experiență anterioară foarte bogată în ceea ce privește spitalizarea de zi, încă ne confruntăm cu probleme. Noi sperăm ca, în final, să putem realiza toate cazurile, pentru a putea încasa suma maximă permisă de lege. Avem contractate, lunar, 3.754 de cazuri pentru spitalizarea de zi. Specialitățile chirurgicale sunt plătite cu 30% din valoarea tarifului pe caz ponderat, iar specialitățile medicale sunt decontate la o cincime din valoarea aceluiași tarif”, a precizat economist Leonard Achiriloaei, directorul financiar-contabil al spitalului.
Marți, 4 iunie, la Spitalul Municipal de Urgență Roman s-a întrunit Consiliul Medical al instituției sanitare. Principala problemă discutată s-a referit la îndeplinirea indicatorilor tehnici prevăzuți în contractul de finanțare cu Casa de Asigurări de Sănătate Neamț, având în vedere că, pentru lunile aprilie și mai, sumele contractate sunt mult mai mari.
“Noi sperăm să-l realizăm, pentru că avem mai multe cazuri contractate, în special în ceea ce privește spitalizările de zi. Neavând o experiență anterioară foarte bogată în ceea ce privește spitalizarea de zi, încă ne confruntăm cu probleme. Noi sperăm ca, în final, să putem realiza toate cazurile, pentru a putea încasa suma maximă permisă de lege. Avem contractate, lunar, 3.754 de cazuri pentru spitalizarea de zi. Specialitățile chirurgicale sunt plătite