Ideea germană a superiorităţii bântuie încă Europa, la aproape 75 de ani de la declanşarea celei mai mari tragedii din istoria umanităţii. Rostită sau nerostită, explicită sau implicită, gândită limpede sau „trăită” subconştient, în cotloanele cele mai ascunse ale convingerilor fiecărui german, demonstrată periodic sau doar sugerată, supremaţia Germaniei şi caracterul „neguvernabil” al Europei marchează în mod esenţial dialogul trecut şi prezent al celei mai vaste puteri cu restul continentului. Dacă ar fi fost invitat să continuie enumerarea „ţărilor neguvernabile”, alături de Italia, România şi Bulgaria, comisarul european pentru energie Günther Oettinger ar fi putut cu siguranţă să mai adauge cel puţin jumătate din membrii Uniunii Europene, iar dacă ar fi fost rugat să prezinte şi motivele acestei clasificări, ar fi făcut-o fără să clipească. Şi, culmea, poate fără să greşească. Norocul este că nu l-a rugat nimeni să-şi dezvolte ideea. A mai spus doar că „Europa este pregătită pentru o revizie generală”, ceea ce este de fapt o extensie a aceleiaşi riguroase evaluări germane (Uniunea Europeană însăşi este neguvernabilă în forma actuală), înaltul demnitar având aici, cred eu, dreptate, dincolo de observaţia de principiu că unele lucruri le poţi spune ca analist independent dar în niciun caz ca reprezentant salarizat al Uniunii Europene, inclusiv al nostru.

Când mai lirică (inspirată de romantismul lui Hoffmann von Vallersleben şi încorporată în 1841 în Deutschlandlied, maiestuosul imn naţional), când mai belicoasă (a „înaripat” trupele Wehrmacht-ului în căutarea unei iluzii bolnave numită „spaţiul vital”), când mai economică sau mai politică, ideea superiorităţii germane în raport cu ineficienţa, corupţia şi dezorganizarea celorlalţi, comparaţia explicită sau implicită cu naţiunile având performanţe „inferioare” (a se citi „periferice”, în noul limbaj al e