Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Germania şi Europa „neguvernabilă”: această ironie a istoriei

Publicat in Contributors.ro, marți 4 iunie 2013 ·

Ideea germană a superiorităţii bântuie încă Europa, la aproape 75 de ani de la declanşarea celei mai mari tragedii din istoria umanităţii. Rostită sau nerostită, explicită sau implicită, gândită limpede sau „trăită” subconştient, în cotloanele cele mai ascunse ale convingerilor fiecărui german, demonstrată periodic sau doar sugerată, supremaţia Germaniei şi caracterul „neguvernabil” al Europei marchează în mod esenţial dialogul trecut şi prezent al celei mai vaste puteri cu restul continentului. Dacă ar fi fost invitat să continuie enumerarea „ţărilor neguvernabile”, alături de Italia, România şi Bulgaria, comisarul european pentru energie Günther Oettinger ar fi putut cu siguranţă să mai adauge cel puţin jumătate din membrii Uniunii Europene, iar dacă ar fi fost rugat să prezinte şi motivele acestei clasificări, ar fi făcut-o fără să clipească. Şi, culmea, poate fără să greşească. Norocul este că nu l-a rugat nimeni să-şi dezvolte ideea. A mai spus doar că „Europa este pregătită pentru o revizie generală”, ceea ce este de fapt o extensie a aceleiaşi riguroase evaluări germane (Uniunea Europeană însăşi este neguvernabilă în forma actuală), înaltul demnitar având aici, cred eu, dreptate, dincolo de observaţia de principiu că unele lucruri le poţi spune ca analist independent dar în niciun caz ca reprezentant salarizat al Uniunii Europene, inclusiv al nostru.

Când mai lirică (inspirată de romantismul lui Hoffmann von Vallersleben şi încorporată în 1841 în Deutschlandlied, maiestuosul imn naţional), când mai belicoasă (a „înaripat” trupele Wehrmacht-ului în căutarea unei iluzii bolnave numită „spaţiul vital”), când mai economică sau mai politică, ideea superiorităţii germane în raport cu ineficienţa, corupţia şi dezorganizarea celorlalţi, comparaţia explicită sau implicită cu naţiunile având performanţe „inferioare” (a se citi „periferice”, în noul limbaj al e

Articolul in Contributors.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi spune că e singura care poate reprezenta legal partidul: „Statutul meu este de PREȘEDINTE al USR”

Gandul acum 25 minute
Elena Lasconi susține că este singurul reprezentant legal al USR. Ea spune că sunt colegi care încă o sprijină și că multe filiale USR din țară au votat în unanimitate sprijinul pentru ea la alegerile prezidențiale din mai. „Statutul meu este de pre

VIDEO S-a semnat contractul pentru noul stadion Dinamo: „E ultimul care se construiește în București”. Când e gata

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
E gata! După ani de zile, urmează demolarea stadionului și construirea noii arene. Discursul lui Cseke Attila, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Adminsitrației comunicat Noua arenă nu va fi doar un spațiu sportiv, ci un hub pentru dezvolt

Ucraina prelungește legea marțială și mobilizarea militară până în august

Adevarul acum 2 ore
Parlamentul ucrainean a votat pentru prelungirea legii marțiale și a mobilizării militare până pe 6 august, în contextul războiului cu Rusia.

Elena Lasconi: Eu sunt preşedintele partidului şi dacă o mână de talibani încearcă să deturneze acest partid, este o lipsă de respect faţă de colegii mei din USR / Sunt în campanie electorală. Sunt, se pare, candidatul cel mai independent

News.ro acum 28 minute
Elena Lasconi a declarat, miercuri, după ce s-a prezentat în instanţă, că ea este preşedintele partidului şi dacă o mână de talibani încearcă să deturneze acest partid, este o lipsă de respect faţă de colegii ei din USR / sunt în campanie electorală

Aaron Boupendza a murit. Fostul atacant de la Rapid a căzut de la etajul 11 al unui bloc din China

Libertatea acum 4 ore
Atacantul gabonez Aaron Boupendza, fostul atacant al Rapidului, a murit la vârsta de 28 de ani, în China. Fotbalistul gabonez ar fi căzut de la etajul 11 al unui bloc, în circumstanțe încă neclare, transmite Fanatik. Marius Șumudică, antrenorul giul

Scenariile alegerilor din România care sperie Bruxelles-ul. POLITICO analizează toate datele despre cele mai probabile runde ale prezidenţialelor înainte de ceea ce numeşte „un vot existenţial”

News.ro acum 49 minute
Toţi ochii sunt aţintiţi asupra României. Ţara se va prezenta la urne pe 4 mai în primul tur al unor alegeri prezidenţiale controversate, după ce îngrijorările legate de interferenţa Rusiei au dus la anularea votului iniţial în noiembrie anul trecut

Consiliul Concurenţei a formulat opt subiecte care generează îngrijorare în ceea ce priveşte preluarea Telekom România Mobile Communications de către Vodafone România şi a unor active de către Digi România

News.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că există opt subiecte care generează îngrijorare referitoare la tranzacţiile prin care Vodafone România SA intenţionează să preia Telekom Romania Mobile Communications SA, iar Digi România SA ar prelua anumite active al

Sorin Grindeanu: A fost astăzi realizată şi străpungerea celei de a doua galerii a tunelului Momaia de pe Autostrada Sibiu-Piteşti/ Dacă actualul ritm de lucru va fi menţinut, sunt şanse reale ca pe Secţiunea 4 să fie deschisă circulaţia anul viitor - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că miercuri a fost realizată şi străpungerea celei de a doua galerii a tunelului Momaia de pe Autostrada Sibiu-Piteşti. El a arătat că pe Secţiunea 4 a acestei autostrăzi stadiul fizic al lucrări

Când ajunge în România Sfânta Lumină de Paște 2025

HotNews acum 8 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, a anunţat Patriarhia Română, potrivit News.ro. Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge în România

Un medic de îngrijiri paliative este suspectat de uciderea a 15 pacienți, în Germania. Le-ar fi incendiat și locuințele, pentru a-și ascunde urmele

Gandul acum 2 ore
Un medic de îngrijiri paliative este suspectat de uciderea a 15 pacienți, în Germania. În cursul zilei de miercuri, 16 aprilie 2025, procuratura din Berlin a cerut ca persoana în cauză să fie trimisă în judecată. Potrivit informațiilor, medicul le-a

Vremea

București
acum

22°
mie.

7°/23°
joi

9°/23°
vin.

9°/21°
sâm.

10°/21°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

9°/22°
vin.

10°/22°
sâm.

8°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

9°/17°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

10°/26°
joi

11°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/17°
Timisoara
acum

26°
mie.

11°/26°
joi

14°/28°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/17°