Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Clanul Soprano”, desemnat serialul cu cel mai bun scenariu din istoria televiziunii americane

Publicat in Ora de Timis, marți 4 iunie 2013 ·

Serialul “Clanul Soprano”, care prezintă viaţa de zi cu zi a unor mafioţi din New Jersey, a fost desemnat show-ul cu cel mai bun scenariu din istoria televiziunii americane, depăşind comedia “Seinfeld”, clasată pe locul al doilea în această listă întocmită de Sindicatul scenariştilor americani.

Această asociaţie (Writers Guild of America/ WGA), alcătuită din scenarişti care lucrează în cinematografie, televiziune şi industriile new media, a alcătuit o listă cu cele mai bune 101 seriale TV din punct de vedere al scenariilor, pe baza voturilor exprimate de membrii săi, informează Reuters, citat de Mediafax.

Comediile şi dramele sunt reprezentate în mod egal în Top 10.

WGA a favorizat producţiile de televiziune relativ recente. Doar unul din primele 10 seriale, “The Twilight Zone”, clasat pe locul al treilea, a fost produs înainte de anii 1970, iar aproape jumătate din întreaga listă de 101 seriale au fost lansate în ultimul deceniu.

“Clanul Soprano”, produs de postul de televiziune HBO, spune povestea mafiotului Tony Soprano, interpretat de James Gandolfini, care încearcă din răsputeri să păstreze un echilibru între viaţa de familie şi acţiunile mafiote în care este implicat.

Celelalte comedii care se alătură serialului “Seinfeld” în top 10 sunt producţii din anii ’70-’80 – “All in the Family”, “The Mary Tyler Moore Show”, “M*A*S*H” şi “Cheers”.

Producţiile dramatice “The West Wing”, “The Wire” şi “Mad Men” completează topul 10. De altfel, “Mad Men” este singurul show TV din topul 10 care nu s-a încheiat şi rulează încă şi în 2013.

Serialul de animaţie “Familia Simpson” ocupă locul al 11-lea, urmat de producţia din anii ’50 “I Love Lucy”.

“The Daily Show With Jon Stewart”, clasat pe locul al 17-lea, a ocupat cea mai înaltă poziţie dintre toate producţiile de televiziune care ies din formatul comediilor sau dramelor realizat

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 10 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum o ora
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum o ora
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 59 minute
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 10 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

MAI demarează o evaluare tehnică după ce o clădire a Academiei de Poliție a fost serios avariată de furtună. Europol: „Efecte ale unui sistem putred”

Gandul acum 41 minute
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au inițiat o evaluare tehnică şi administrativă pentru a identifica cauzele avariilor produse de furtuna declanșată joi la o clădire a Academiei de Poliţie, unde acoperişul a fost smuls şi mai mul

Furtunile mătură nordul și estul țării: județele vizate de cod roșu și portocaliu

Adevarul acum o ora
Meteorologii au emis vineri dimineață, 18 iulie, mai multe avertismente de cod portocaliu și roșu de furtună valabile în mai multe județe ale țării.

Președintele american Donald Trump suferă de insuficiență venoasă cronică

Ziua Constanta acum 45 minute
Președintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficiență venoasă cronică, a anunțat joi Casa Albă, după ce liderul american în vârstă de 79 de ani s-a plâns de o 'ușoară umflare în partea de jos a picioarelor', relatează AFP, citată

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 12 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 9 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Vremea

București
acum

16°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

17°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°