Guvernatorul BNR ne-a anunţat că există toate condiţiile ca România să înregistreze în acest an o creştere economică de circa 2%. Premierul a confirmat previziunea. Iar ministrul Voinea, de la tribuna „economistului echipei Ponta”, s-a fălit savant că este un rezultat de remarcat în măsura în care aproape în întregime UE se află în recesiune. Să trecem peste constatarea că ori de câte ori dl Isărescu ne anunţă o creştere economică vine mai degrabă o cădere, ca şi peste faptul că niciunul dintre preopinenţii menţionaţi n-a uitat să precizeze că previziunea se va împlini doar sub condiţia că Dumnezeu va feri România de secetă! Problema este însă că minunata creştere economică de care se face vorbire nu are vreo relevanţă pentru situaţia reală a României şi năpăstuiţii ei locuitori.

În primul rând, pentru o ţară subdezvoltată şi consolidat codaşa Europei ca România, a evoca drept reuşită creşterea economică obţinută, aceasta ar trebui să fie de cel puţin 4-5% anual, pur şi simplu pentru că la rate mai mici (nu mai vorbim de 1-2% ) subdezvoltarea de fapt se perpetuează şi actualele decalaje, deosebit de mari fiind, nu doar nu se reduc, ci cresc, chiar şi în cazul în care ţările dezvoltate stagnează. A te lăuda, ca ţară subdezvoltată precum România, cu o creştere economică de 1-2% este o prosteală cel puţin la fel de mare cu aceea de a prezenta ca o reuşită un şomaj scăzut când ai de fapt 40% din forţa de muncă în deplină putere biologică în bejenie naţională prin străinătăţuri.

În al doilea rând, nu se ştie deloc în ce parte a economiei din România ar urma să se obţină această creştere economică, atât cât ar fi ea! Nu pe sectoare (căci şi acest lucru spune multe!), ci pe cele două mari segmente, neevidenţiate din păcate separat în statistici. Unul reprezintă ceea ce a mai rămas din economia românească: un segment subordonat, slab înzestrat