Să fi fost părintele Cleopa, tocmai el, păzitorul rânduielilor bătrâne, adeptul ecumenismului? Nu deţin mărturii concludente în acest sens şi nu vreau să fac speculaţii pe această temă. Mai sigur mi se pare altceva, şi anume faptul că părintele avea o înţelegere adâncă a credinţei şi una generoasă în privinţa oamenilor.

Sfânta Scriptură nu era la îndemâna oricui în anii în care, deşi ateismul nu mai era la fel de agresiv precum în „obsedantul deceniu”, totuşi învăţătura sa era considerată nefolositoare „omului nou”. Tirajele Bibliei erau confidenţiale, iar Cartea nu putea fi procurată de către mireni decât pe căi ocolite. Ediţiile neoprotestante din Occident reuşeau din când în când să intre în ţară, prin înşelarea vigilenţei „vameşilor” regimului. Nu ţinusem în mâini Biblia, până la vârsta studenţiei, întrucât bibliotecile o puseseră demult la index. Părintele Cleopa avea o ediţie mai veche, pe care nu îndrăzneam să i-o cer cu împrumut. Nu i-a fost greu să identifice această pagină lipsă din cunoştinţele mele. Nici nu m-a mustrat, ştiind el prea bine starea de lucruri din ţară. Dar atunci când a intrat în posesia câtorva exemplare ale Cărţii, n-a ezitat să-mi ofere una, îndemnându-mă să o citesc cu luare aminte. Ediţia tip livre de poche, tipărită în Occident, într-o locaţie neprecizată, m-a frapat prin dimensiunile ei neverosimile. Pur şi simplu nu-mi puteam imagina că textul din exemplarul monumental pe care-l vedeam în mâinile părintelui putea fi concentrat într-o cărţulie de buzunar. La început mi-am imaginat că e o ediţie selectivă, ceea ce era, desigur, un nonsens. Sub coperta de vinilin de culoare verde, textul era tipărit cu litere minuscule, pe o hârtie ultra fină. Intram în conţinutul Cărţii fără nici o pregătire teologică, fără comentarii ajutătoare, fără o prefaţă măcar. Nu existau pe vremea aceea nici dicţionare biblice prin părţile noastre. M