Ceea ce a început săptămâna trecută, ca o mică manifestaţie ecologistă, cu câteva sute de persoane protestând împotiva demolării unui parc din centrul Istanbulului, s-a transformat în cea mai dificilă situaţie cu care regimul premierului Recep Tayyip Erdoğan este forţat să se confrunte.
Demonstraţiile de amploare au intrat azi în a cincea zi de proteste consecutive, cu mii de oameni ieşind în Piaţa Taksim, strigându-şi furia faţă de autoritatea tot mai mare a guvernului condus de Erdogan.
Între timp, premierul de la Ankara a încercat să denunţe demonstraţiile, catalogându-i pe protestatari ca fiind doar o minoritate anti-islamistă, care încearcă să abată Turcia de la prosperitate economică din zona Orientului Mijlociu.
Cine sunt protestatarii?
Este destul de dificil de identificat o organizaţie politică sau socială care organizează aceste evenimente, având în vedere că acum se discută de zeci de mii de protestatari, din mai multe oraşe. Cei mai mulţi dintre aceştia, după cum relatează AP, sunt turci nativi, care sunt "frustraţi de maniera lui Erdogan de a-şi atinge propriile interese şi de a impune ţării o religie islamică conservatoare."
Într-o intervenţie de ieri, premierul de la Ankara a dat vina pe duşmanii lui cu conecepţii laice, care sunt vrăjmaşii partidului său. De menţionat că potrivit analiştilor, partidul care îl susţine la guvernare pe Erdogan este considerat a avea origini în vechile partide islamiste, care până nu de mult erau scoase în afara legii.
"Acesta este un protest organizat de elemente extremiste. Nu vom ceda în faţa celor care sunt mână-n mână cu teroriştii", a spus Erdogan ieri, preluat de Reuters, înainte să plece într-un turneu oficial în mai multe state nord-africane.
De ce au ieşit oamenii în stradă?
Un grup relativ mic de persoane s-au adunat săptămân