Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FMI: Franţa trebuie să devină mai competitivă, altfel riscă să fie depăşită de sudul Europei

Publicat in Mediafax, marți 4 iunie 2013 ·

Franţa trebuie să adopte reforme structuale, vizând inclusiv piaţa muncii şi birocraţia, pentru a deveni mai competitivă economic, altfel riscă să rămână în urma statelor din sudul Europei, care adoptă schimbările necesare mai rapid, a avertizat, marţi, Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Fondul a înrăutăţit prognoza privind evoluţia economiei Franţei în acest an şi anticipează acum o contracţie de 0,2%, faţă de 0,1% anterior, potrivit cotidianului Wall Street Journal.

Guvernul a făcut "progrese semnificative în privinţa reformelor structurale", dar trebuie să continue în această direcţie, inclusiv prin măsuri care vizează piaţa muncii, notează insituţia internaţională.

Franţa a scăpat de presiunile întâmpinate pe pieţele financiare de ţări ca Grecia, Italia şi Spania, dar riscă să rămână în urma altor ţări europene, avertizează FMI într-un raport anual privind economia franceză.

"Situaţia se schimbă rapid, iar ţările de la periferia zonei euro înregistrează câştiguri semnificative în ce priveşte competitivitatea. Este necesară o accelerare a reformelor lansate de guvern în ultimele şase luni pentru a elimina acest decalaj", notează FMI.

Ţările de la periferia zonei euro se află încă în recesiune, dar câştigurile legate de competitivitate sunt deja vizibile în creşterea exporturilor şi reducerea deficitelor comerciale, notează Wall Street Journal.

FMI a cerut Franţei să rezolve problema costurilor de muncă ridicate şi să facă mai uşoară angajarea tinerilor. De asemenea, Parisul ar trebui să elimine barierele administrative şi de reglementare care limitează concurenţa în sectorul serviciilor, inclusiv profesii reglementate, transporturi şi distribuţie.

Fondul estimează o contracţie de 0,2% pentru economia Franţei în acest an, urmată de o creştere de 0,8% anul următor.

Guvernul francez se aşteaptă la un avans al PIB

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Magazin cuprins de flăcări uriașe în Ploiești. A fost emis mesaj Ro-Alert

Ziare.com acum o ora
Un incendiu violent are loc joi, 27 iunie, în cartierul Mihai Bravu din Ploiești. Pompierii au fost solicitați să intervină joi dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin din cartierul ploieștean Mihai Bravu, potrivit observator

Evaluarea Naţională 2024: Elevii de clasa a VIII-a susţin astăzi proba la Matematică

Mediafax acum o ora
Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Marţi a avut loc prima probă, cea la Limba şi literatura română. Vineri se va desfăşura a treia probă, cea la Limba şi literatura

EURO 2024. România, în optimi Tricolorii au sărbătorit alături de fani la Wurzburg. „Pentru voi nu vom ceda niciodată!“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

Ziua Constanta acum 47 minute
Echipa națională de fotbal a României a obținut o calificare istorică în optimile Campionatului European din Germania, de pe primul loc în grupa E, devansând reprezentativele Belgiei, Slovaciei și Ucrainei, clasate în această ordine după tricolori.

Ministrul Apărării în vizită la Șantierele Navale din Istanbul și Gölcük (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Prezent, în zilele de 25 și 26 iunie, în Republica Turcia, la invitația omologului său Yaşar Güler, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a vizitat, împreună cu o delegație formată din reprezentanți ai conducerii unor structuri centrale ale mi

Incendiu izbucnit la un autobuz aflat în mers, în Oradea

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit joi, la un mijloc de transport în comun, aflat în mers, în Oradea.

Bill Cobbs, actorul din "Night at the Museum", "The Bodyguard" şi "Air Bud", a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 4 ore
Actorul Bill Cobbs, care a avut aproape 200 de roluri într-o carieră de cinci decenii, inclusiv în "The Bodyguard" şi "Night at the Museum", a murit la vârsta de 90 de ani. El a murit "liniştit" în noaptea de marţi spre miercuri la domiciliul său di

Tentativă de lovitură de stat eşuată în Bolivia. Un general a fost arestat

Mediafax acum 2 ore
Conduse de un general de rang înalt care a promis să „restaureze democraţia”, vehiculele blindate au forţat uşile palatului guvernului din Bolivia miercuri. Preşedintele a numit intervenţia drept o tentativă de lovitură de stat.

Bucureşti - O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani, găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 / Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis

News.ro acum 26 minute
O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani au fost găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 al Capitalei. Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis.

Horoscop pentru joi, 27 iunie 2024. Se anunță vești din străinătate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Ești retras și cu greu se poate relaționa cu tine. Recomandabil este sa-ți dozezi eforturile si sa te ocupi de activitati de rutina. Sanatatea este fluctuanta si se pot evidentia afectiuni legate de gât și de aparat uro-genital. Evita tratame

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 4 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Vremea

București
acum

26°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

27°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

26°
joi

19°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°