* după ce a făcut ravagii în Germania, Cehia şi Ungaria, Dunărea vine cu ape mari şi în România * în zona Brăilei, fluviul va începe să crească peste circa o săptămână * până atunci, administratorii digurilor se pregătesc pentru ce e mai rău * probleme ar putea să fie şi pe cursurile Siretului şi Buzăului
După ce atins cote istorice în Germania şi a provocat inundaţii fără precedent în Cehia şi Ungaria, Dunărea ameninţă să pună din nou la încercare digurile brăilene. Conducerea Sistemului de Gospodărire a Apelor ne-a informat, ieri, că deocamdată fluviul e în scădere pe sectorul brăilean, însă tendinţa va fi de creştere în zilele următoare. "Unda de viitură venită din amonte a ajuns la intrarea în ţară. La noi va ajunge cam peste o săptămână - zece zile. Acum avem un debit de 6.500 metri cubi pe secunde şi o cotă înregistrată la miră de 414 cm, ne aşteptăm ca debitul să crească până în jurul valorii de 12.500 mc/s, iar cota să ajungă din nou la 600 - 625 cm, cam cât a fost maximul atins pe parcursul acestei primăveri", ne-a declarat Adrian Turiac, directorul SGA Brăila. Acesta spune că în contextul prognozelor nefavorabile, se inventariază zonele cu probleme şi se fac pregătiri pentru întărirea digurilor de la Dunăre, cu saci de pământ şi fascine de nuiele.
Creşterea Dunării ar putea provoca probleme şi pe cursurile Siretului şi Buzăului, în condiţiile în care şi debitele acestor râuri sunt tot mai mari din cauza ploilor abundente din bazinele lor hidrografice. Fiind Dunărea mare, Siretul nu va mai putea fi preluat normal, iar asta va duce la fenomenul de remuu, apa fiind împinsă în amonte. Asta va face ca nici Buzăul să nu se mai poată scurge normal în Siret. În atari condiţii, digurile de apărare de la cele două râuri vor fi puse la grea încercare, mai ales că există câteva puncte critice în judeţul nostru, cum ar fi cel din zona localită