Steagul naţional va avea un element de noutate, potrivit unei propuneri depuse de un deputat PSD. Astfel, pe fondul celor trei culori, roşu, galben şi albastru, va apărea şi stema României.
Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat marţi un amendament al deputatului PSD Gheorghe Emacu, prin care va fi menţionată în legea fundamentală înscrierea stemei României pe tricolor.
Astfel, "drapelul României este tricolor, având pe fondul galben stema ţării; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu", se arată în propunerea social-democratului.
Constituţia actuală stabileşte că "drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu".