Istoria Capitalei Moldovei înregistrează o perioadă extrem de înfloritoare la mijlocul secolului al XVII-lea, atunci când pe tronul Moldovei a ajuns un foarte bogat şi influent boier.

În plin Ev Mediu, într-o perioadă înţesată cu războaie, dezvoltarea economică şi culturală a oraşului Iaşi s-a produs cu intermitenţe, în ciuda faptului că devenise, din secolul al XVI-lea capitala Moldovei, provincie întinsă pe o suprafaţă considerabilă.

Domnitorul care a reuşit să atingă un vârf de dezvoltare fără precedent până atunci a fost Vasile Lupu, ajuns pe tronul Moldovei în anul 1634 şi care a rămas în funcţie vreme de aproape 20 de ani. Un domn vizionar şi învăţat, şcolit la Constantinopol, Vasile Lupu a dus o politică de extindere a graniţelor oraşului în toate direcţiile, politică determinată şi de anvergura economică la care oraşul ajunsese ca urmare a traversării acestuia de către rute comerciale importante dinspre estul Europei către vest.

În timpul lui Vasile Lupu, suburbia numită atunci Muntenime, cunoscută în prezent drept Sărărie, s-a extins considerabil către Dealul Copoului. Până la mijlocul secolului al XVII-lea, cartierul avea ca limită zona Râpa Galbenă. În acelaşi timp, din această perioadă au început să fie populate şi modernizate intens cartierele Bucşinescu, Broşteni, Tătăraşi şi Ciurchi.

Încet-încet centrul oraşului s-a mutat mai înspre nord. Au apărut prăvălii, case boiereşti impunătoare, străzi pavate, rezerve de apă ale oraşului, cabinete particulare ale doctorilor, spiţerii şi spitale. Politica lui Vasile Lupu a fost continuată de domnitorii fanarioţi care i-au urmat în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, perioadă în care s-au înregistrat la Iaşi începuturile iluminării stradale.

Practic, domnia lui Vasile Lupu (1634-1653) poate fi considerată punctul în care oraşul s-a extins pe toate cele şapte coline:

Dealul Cet