Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV ONLINE. Guvernul minte: Veniturile „nesimţite” rămân în picioare

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 4 iunie 2013 ·

Managerii de stat cu salarii uriașe vor câștiga aceleași bonusuri după plafonarea veniturilor. Sursa: CODRIN PRISECARU

Executivul a promis că va reduce drastic salariile uriaşe ale managerilor companiilor de stat. Acestea ar urma să fie plafonate la maximum 6 salarii pe ramură. Ceea ce nu au precizat oficialii este că bonusurile nu vor fi afectate, după cum am aflat de la ministrul Societăţii informaţionale Dan Nica. EVZ a calculat că, şi în urma plafonării, managerii vor putea merge acasă, lunar, cu sume impresionante. În prezent, topul veniturilor „nesimţite” este condus de directorii generali ai Tarom – 18.600 de euro, CFR SA – 14.800 de euro şi Poşta Română – 14.280 de euro, potrivit Finanţelor.

În ce constă şmecheria

Veniturile managerilor au o componentă fixă şi una variabilă. Ieri, Dan Nica, a prezentat la emisiunea „După 20 de ani”, exemplul directorului general al Poştei Române, Ion Smeeianu: venitul fix este de 5.000 de euro, adăugându-se alte 5.000 de euro, bonusuri de performanţă, a spus Nica. Se ajunge, aşadar, la maximum 10.000 de euro. Potrivit datelor trimise presei de Ministerul Finanţelor, Smeeianu poate câştiga în total chiar mai mult, respectiv 14.280 de euro, indemnizaţie stabilită de consiliul de administraţie al managementului privat de la Poştă. Dacă scădem salariul fix, de 5.000 de euro, din totalul de 14.280 de euro, rezultă un bonus de performanţă de 9.280 de euro.

Scade doar venitul fix

Executivul propune doar plafonarea venitului fix. „Limitarea la nu mai mult de 6 salarii se referă la partea fixă”, a explicat Nica. În cazul serviciilor poştale, echivalentul a şase venituri medii pe ramură este de 1.980 de euro, ceea ce înseamnă că venitul fix al lui Smeeianu, de 5.000 de euro, va scădea la 1.980 de euro. Restul, bonusul de performanţă, rămâne. Şi după plafonare, Smeeianu poate duce acasă, aşadar, 1.980 de euro,

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

G4Media acum 29 minute
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă, transmite News.ro. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de A

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 55 minute
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Fost șef de la Apele Române, care se autointitula „animalul politic”, trimis a treia oară în judecată de DNA

HotNews acum 3 ore
Fostului diector al Administraţiei Bazinale de Apă Prut-Bârlad, Petru Avram, a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție, acuzat de procurori că ar fi numit în funcție două persoane, fără ca acestea să îndeplinească condițiile neces

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Se întoarce vara în mijlocul toamnei

Libertatea acum 2 ore
Meteorologii anunță o vreme instabilă în următoarele două săptămâni, astfel că după mai multe zile ca de vară, cu temperaturi de până la 31 de grade, vom ajunge la răciri accentuate, cu 10-11 grade mai puțin, se arată în prognoza emisă luni de ANM.

Apele Române: Viitura care va veni pe Dunăre, în scădere daţă de estimarea iniţială

Mediafax acum 55 minute
Specialiştii de la Apele Române au actualizat, luni, prognoza valorilor maxime pe Dunăre la intrarea în ţară. Astfel, debitul maxim prognozat este de 7900 - 8000 mc/s, în intervalul 29-30 septembrie 2024. Anterior, debitul era prognozat la 9.000 mc

(P) Cenntro România anunță livrarea primului vehicul full electric Cenntro Logistar 200 către GLS Prahova

Cancan acum 2 ore
Cenntro România are plăcerea de a anunța livrarea primului vehicul Cenntro Logistar 200 full electric către GLS Prahova. Acest model, conceput pentru a face față cerințelor de logistică modernă, oferă o autonomie de până la 264 de kilometri, contrib

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 4 ore
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

VIDEO Un șofer a legat un câine de mașina cu care căra un butoi și s-a plimbat prin orașul Năvodari

HotNews acum o ora
Polițiștii constănțeni s-au autosesizat după ce pe rețelele de socializare au apărut imagini cu un câine legat de un autoturism, patrupedul fiind nevoit să alerge pentru a ține ritmul. Incidentul a avut loc pe o stradă din orașul Năvodari. Reprezent

Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare, amânat

Ziua Constanta acum 2 ore
Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare este în parcursul legislativ. Astfel, s-a stabilit ca actul normativ să intre în Comisia juridică peste o săptămână, pentru a da posibilitatea Biroului Electoral Cent

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 4 ore
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Vremea

București
acum

27°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

14°/27°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

25°
lun.

18°/25°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

12°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/26°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

14°/27°