Secretarul de Stat american John Kerry a avertizat luni Israelul că în curând va fi prea târziu pentru a face pace cu palestinienii, în contextul în care şeful diplomaţiei americane este aşteptat din nou în regiune săptămâna viitoare, relatează AFP.
"Timpul presează. Dacă nu reuşim acum, s-ar putea să nu mai avem altă şansă" de a obţine pacea, a declarat Kerry în faţa unui forum organizat de către comunitatea evreiască americană.
"Nu putem lăsa decepţiile din trecut să ia viitorul ostatic. Nu putem face din absenţa păcii o profeţie ce se autoîndeplineşte", a spus Kerry într-un discurs înflăcărat în faţa a sute de persoane la Washington, însă adresat direct autorităţilor şi poporului israelian.
"Soluţia unui singur stat nu există pur şi simplu pentru niciuna dintre cele două părţi" israeliană şi palestiniană, a continuat secretarul de Stat.
Kerry va reveni în Orientul Mijlociu săptămâna viitoare pentru a se întâlni cu lideri israelieni, palestinieni şi iordanieni, potrivit ministrului palestinian al Afacerilor Externe Riyad al-Malki.
El a adăugat că a fost de patru ori în regiune, începând din martie, şi că se va întoarce "curând".
Secretarul de Stat american John Kerry a avertizat luni Israelul că în curând va fi prea târziu pentru a face pace cu palestinienii, în contextul în care şeful diplomaţiei americane este aşteptat din nou în regiune săptămâna viitoare, relatează AFP.
"Timpul presează. Dacă nu reuşim acum, s-ar putea să nu mai avem altă şansă" de a obţine pacea, a declarat Kerry în faţa unui forum organizat de către comunitatea evreiască americană.
"Nu putem lăsa decepţiile din trecut să ia viitorul ostatic. Nu putem face din absenţa păcii o profeţie ce se autoîndeplineşte", a spus Kerry într-un discurs înflăcărat în faţa a sute de persoane la Washington, însă adresat direct autorităţilor şi poporului isra