Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Donca a acuzat lipsa de experiență competițională, Pința – ratările elevilor săi

Publicat in Glasul Aradului, marți 4 iunie 2013 ·

În duelul echipelor de pe locurile 2 și și 3 câștig de cauză a avut Gloria Arad. „Galben-albaștrii” au dominat meciul cu Sântana, dar s-au jucat cu ocaziile și pe final riscau să fie egalați. La final, cei doi tehnicieni au subliniat minusurile și plusurile echipelor lor.

Dinu Donca (antrenor Unirea): „Ambele echipe au făcut un joc bun, cu mențiunea că noi am fost destul de timorați în prima repriză. Până la urmă, a fost mai mult un meci de palmares, iar diferența s-a făcut la pregătirea fizică și la experiență. Chiar dacă Gloria are doar jucători tineri, mulți dintre ei au deja în spate destule meciuri de Liga a III-a sau chiar a doua. Știu când să țină de minge, când să temporizeze jocul, nouă ne lipsesc aceste atuuri. Spre final am avut și noi situațiile noastre, am și înscris, dar rezultatul e normal. În concluzie, de joc sunt în general mulțumit, de rezultat nu. Am spus de la început că aceasta este ordinea în clasament, cu Ineul favorită clar la câștigarea seriei și noi pe trei. Personal, la ce lot de jucători avem și condițiile existente la club, sunt mulțumit de acest loc trei”

Profesorul de pe banca Sântanei a vorbit și despre regretabilul incident de la Semlac, când fotbalistul Iulian Vuin a fost lovit brutal de antrenorul Semlecanei, Florin Moț.

„Am încercat să uităm, nu știu în ce măsură am și reușit. Noi doar am vrut să atragem atenția AJF-ului că ceea ce se întâmplă la Semlac nu este în regulă și nimeni nu mai trebuie să mai pățească ce am pățit noi”, a conchis Donca.

Leontin Pința (antrenor Gloria): „Am avut o posesie superioară adversarului, ne-am creat și ocazii, dar încă odată am ratat nepermis de mult. Acum sunt convins că mai ales datorită acestor ratări suntem doar pe locul 2 în clasament. Totuși, după meciul de astăzi, echipa trebuie felicitată, jocul a fost la discreția noastră. Ar fi fost culmea să pățim ca și la C

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum o ora
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum o ora
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 3 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum 39 minute
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum o ora
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Canicula a dus consumul de electricitate al Chinei la un nou maxim istoric: 1,5 miliarde de kilowaţi

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe zile de caniculă pe o mare parte din teritoriul Chinei au dus cererea de electricitate la un nou maxim istoric, de 1,5 miliarde de kilowaţi, în ziua de miercuri, au declarat mai mulţi ofici

General NATO: Pregătirile pentru transferul de sisteme Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs

Gandul acum o ora
Pregătirile pentru transferul rapid de sisteme de apărare aeriană Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs de desfășurare, a declarat joi generalul american Alexus Grynkewich, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa. „Lucrăm foarte înde

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

Vremea

București
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°