Astăzi este ultima zi de prohibiţie în Delta Dunării. Ordinul de interzicere a pescuitului a fost emis de către Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, pe 15 martie 2015. Acesta s-a aplicat pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale.
”În Complexul Razim-Sinoe şi în lacurile litorale se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial şi recreativ/sportiv al oricăror specii de peşti şi alte vieţuitoare acvatice, pe o durată de 90 de zile, în perioada 1 aprilie – 29 iunie inclusiv”, se preciza în ordin.
Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a transmis, de la începutul anului, lista cu documentele de care are nevoie orice pescar comercial care îşi desfăşoară activitatea în zona Deltei. Astfel, pescarii profesionişti trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să deţină licenţă de pescuit pentru navă/ambarcaţiune, eliberată de ANPA, vizată, după caz; să deţină permis de pescuit comercial, eliberat de ARBDD Tulcea şi/sau vizat pe anul 2013; să deţină autorizaţie pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare de specii de floră şi faună sălbatice – autorizaţia de mediu, eliberată de ARBDD Tulcea; să deţină autorizaţie de pescuit comercial, eliberată de ARBDD Tulcea; să deţină autorizaţie de funcţionare eliberată de consiliile locale.
Pentru a obţine permisul de pescuit comercial, pescarii trebuie să se prezinte la sediul ARBDD cu o cerere tip, două poze tip paşaport, copie de pe buletin/carte de identitate, dovada plăţii taxei de eliberare a permisului conform prevederilor legale în vigoare (50 lei), copie de pe diploma/certificatul de formare profesională pentru profesia de pescar profesionist, cazierul judiciar din care să reiasă că solicitantul nu a