Azi e 5 iunie, Ziua Mondială a Mediului. Cu siguranţă, diseară, emisiunile de ştiri vor transmite abundent reportaje de pe tot cuprinsul globului pământesc, înfăţişându-i pe responsabilii săi locuitori protestând energic şi agitând pancarte cu SOS-uri legate de distrugerea mediului. Previzibile sunt şi sesiunile de comunicări ştiinţifice care vor prinde viaţă, precum ciupercile după ploaie, prin şcoli şi facultăţi. Elevilor li se vor solicita referate pe această temă, aşa că, preţ de o oră-două, calculatoarele şcolarilor din România vor evada din lumea jocurilor virtuale şi a YouTube-ului şi vor răscoli internetul în căutarea celor mai interesante articole pe tema mediului. Se vor comite mici plagiate, urmate de note bune, după care toată lumea va uita şi de mediu, şi de Planetă, şi de distrugerea ei.

Dacă vreodată mă va acosta un reporter de geniu de la una dintre marile televiziuni ale lumii şi-mi va cere un punct de vedere românesc, îl voi lua de mână şi-l voi duce pe balconul meu din elitista zonă a Dorobanţilor, unde-l voi pune să-şi plimbe degetul pe masa unde-mi beau eu cafeluţa de dimineaţă şi pe care zadarnic o spăl în fiecare zi. Dacă dâra lăsată de degetul musafirului meu nu îl va convinge, îi voi arăta şi pulberea care odihneşte pe maşina parcată în faţa casei. Nu-mi spăl chiar zilnic maşina şi am constatat că nu mai merită să mă bucur nici măcar când plouă, pentru că şi ploaia în Bucureşti a devenit murdară!... Îmi amintesc de prima mea ieşire în Lumea cea mare, imediat după decembrie ’89, la München. Multe m-au lăsat atunci cu gura căscată, însă nu voi putea uita niciodată maşinile curate-lună din oraş, de parcă toate tocmai fuseseră aduse de la showroom!

Azi e Ziua Mondială a Mediului, iar săptămâna trecută, când ne întorceam de la o transmisie de pe litoral, în faţa autocarului TVR rula optimist un Logan bleumarin cu numă