Costurile cu forţa de muncă, suportate de angajatori, au crescut cu 8,5% în primul trimestru din acest an faţă de aceeaşi perioadă din 2012, lucru care ar trebui să se reflecte într-o creştere similară a salariilor. Dar salariile au crescut cu mai puţin de 5%, ceea ce înseamnă că diferenţa dintre cheltuiala angajatorilor şi salariile primite de angajaţi se absoarbe la buget prin taxe şi impozite.

Institutul Naţional de Statistică anunţă că, în primul trimestru din acest an, costurile cu forţa de muncă au crescut cu 8,56% faţă de T1 2012, dar au scăzut cu 2,7% faţă de trimestrul anterior.

Asta înseamnă că angajatorii au avut cheltuieli de personal mai mari cu 8,5% în 2013 faţă de 2012. Banii astfel cheltuiţi nu s-au dus însă cu totul în salarii, prime, bonusuri etc., aşa cum ar fi normal. Pentru că salariile au crescut, în medie, doar cu 4,7% în aceeaşi perioadă.

Ce s-a întâmplat cu diferenţa? Având în vedere că pentru crearea şi menţinerea unui loc de muncă angajatorul plăteşte diverse taxe şi impozite, răspunsul corect este că aici, în povara fiscală ce apasă asupra pieţei muncii, s-au dus banii cheltuiţi de angajatori pentru locurile de muncă pe care le susţin.

Concret, angajatorul de talie medie a cheltuit cu 8,5% mai mult pentru a susţine efectivul de personal, dar la angajat a ajuns o sumă doar cu 4,7% mai mare.

Din 100 de lei creştere a cheltuielii angajatorului, salariatul a beneficiat doar de 50 de lei, restul ducându-se la stat. Cum se potriveşte această realitate, relevată de statisticile oficiale, cu declaraţiile de intenţie ale guvernanţilor care afirmă că vor să mărească numărul locurilor de muncă şi să reducă fiscalitatea din piaţa muncii?

Atenţie la investiţiile străine!

Reamintim că indicatorul numit „costul orar al forţei de muncă“, dar mai ales evoluţia acestuia, se numără cei mai sensibili par