E tânără, e frumoasă și e una dintre interpretele de muzică populară care vrăjesc publicul nu doar cu vocea, ci și cu aspectul fizic. Atunci când e pe scenă poartă cu mândrie portul tradițional care îi stă bine oricărui interpret de muzică populară, dar când nu apare în fața publicului, preferă să îmbrace haine care să îi pună în evidență formele fizice cu care a înzestrat-o Mama Natură.
Ornela Pasăre, căci despre ea este vorba, se situa în urmă cu câteva luni în Top 6 al celor mai sexy interprete de muzică populară din România, fiind devansată de alte patru colege de breaslă, Claudia Ghițulescu, Ruxandra Pitulice, Adina Roșca și Mariana Calfa.
Mama Natură a fost generoasă cu interpreta de muzică populară și i-a oferit acesteia nu doar o voce specială, ci și toate atuurile pe care o femeie și le-ar dori. Conștientă că ,,are ce să arate”, târgujianca obișnuiește ca atunci când nu urcă pe scenă să poarte articole vestimentare care să îi pună în evidență atât decolteul, cât și picioarele. Stilul vestimentar pentru care optează artista în timpul liber a stârnit critici destul de dure pe pagina sa de Facebook. O prietenă de socializare de-ale interpretei i-a transmis acesteia că ar trebui să fie mai atentă cu ținutele pe care le poartă. ,,Păcat că sandalele negre din iulie 2012… de la mare… au fost folosite și la logodnă la biserică!( …) Rochia verde e purtată peste tot, în Turcia, în vacanță pe plajă, la evenimente mondene în București(…)”, i-a spus Mariana P. interpretei de muzică populară, făcând referire la câteva fotografii postate de artistă pe pagina sa de Facebook.
„Mi-am clădit cariera prin ceea ce cânt”
Ornela Pasăre e din Târgu Jiu, are 28 de ani şi cântă de la vârsta de 14 ani. „Mulţi prieteni m-au întrebat de ce nu cânt muzică uşoară, pentru că, zic ei, aş avea succes, mai ales că mă ajută aspectul fizic