Scandalul banilor jucaţi la păcănele de secretarul şcolii din comuna Ilva Mică, Dănuţ Iurişniţi, a ajuns la final. După cum v-am informat la începutul lunii mai, Iurişniţi a cheltuit salariile a şase cadre didactice la jocuri electronice, cunoscute şi sub numele de "păcănele". Cei 11 mii de lei topiţi la păcănele, reprezentau salariile pe care profesorii respectivi urmau să le ia pe luna aprilie. Tot atunci, extrem de nemulţumit de ceea ce s-a întâmplat la şcoală din comuna pe care o administrează, primarul Aurel Horia acuză indiferenţa şi superficialitatea cu care a tratat subiectul actuala conducere a şcolii. -AA+A
Directorul şcolii din Ilva Mică a fost schimbat din funcţie. Decizia a fost confirmată de inspectorul general adjunct Mihai Mureşan În urma scandalului izbucnit la Ilva Mică, au fost declanşate două anchete – una, a Inspectoratului Şcolar Judeţean şi care a trimis la faţa locului o echipă condusă de inspectorul şcolar adjunct, profesorul Mihai Mureşan, din care a făcut parte şi şefa auditului din ISJ B-N, iar cealaltă anchetă a poliţiei oraşului Năsăud.
Până la această oră, în urma analizei raportului de audit ce a avut loc astăzi în cadrul unei şedinţe a Consiliului de Administraţie a Inspectoratului Şcolar Judeţean, a fost luată decizia înlocuirii din funcţia de director a profesorului Ilie Mare. Informaţia a fost confirmată şi explicată de inspectorul general adjunct Mihai Mureşan: „ A fost o decizie luată astăzi (n.red. – marţi, 4 iunie) în cadrul unei şedinţe a Consiliului de Administraţie, unde am analizat raportul de audit realizat la şcoala generală din Ilva Mică. Domnului profesor Mare i s-au reproşat multe în ceea ce priveşte respectarea unor proceduri dar şi alte lucruri destul de tehnice”, ne-a explicat profesorul Mihai Mureşan.
Potrivit interlocutorului nostru, pe fotoliul de director rămas vacant a fost numit profeso