Când vine vorba de volumul de muncă, de birocraţia la care fiecare medic de familie e obligat, ziua este prea mică, orele rezervate consultaţiilor - insuficiente, populaţia - tot mai săracă şi mai bolnavă. Şi prezentă în număr mare la uşa medicului, şi revendicativă, indiferent că pacienţii se numără printre contribuabili, sau printre cei care beneficiază de servicii în baza diverselor programe, sunt co-asiguraţi etc. Şi aglomerarea serviciului de urgenţe din spitale e pusă tot pe seama sectorului încă prea puţin dezvoltat al medicinei de familie. Fie medicul de familie nu face prea mult, fie încrederea pacientului nu există, fie sărăcia îi îndreaptă pe bolnavi spre spital, sărind paşii, pentru că nu mai au bani de medicamente, chiar de-ar pleca din cabinet cu vrafuri de reţete. La polul opus, medicii de familie acceptă cu greu în sistem „intruşii”, oricât de grea le-ar fi munca. Deşi pentru a funcţiona, un medic de familie are nevoie de cel puţin 800 de pacienţi înscrişi pe liste, asta în mediul rural, un cabinet nu rezistă pe piaţă, pentru a-şi susţine cheltuielile şi a mai rămâne şi medicului ceva, cu mai puţin de 1.800, spun cei din sistem. Pe care şi-i împart, în multe localităţi, aproape frăţeşte, pe care mai că nu se bat în altele, generând valuri de telefoane, sesizări şi nemulţumiri la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, dar ajungând speţe şi pe la alte instituţii. Pentru cei „cu susţinere” se găsesc totdeauna portiţe pentru mai mult. Mai un punct de lucru, şi acolo unde sunt îndeplinite condiţiile din norme, dar şi mai pe lângă norme, mai o promisiune de cabinet nou, de cele mai multe ori îndeplinită...

De curând s-a hotărât creşterea reţelei de medici de familie cu încă 22. Teoretic, ar fi un lucru bun pentru pacienţii lipsiţi de asistenţă medicală. Practic, în afara câtorva posturi care se justifică, restul ar fi „pe interese”, se co