Partidul Conservator a sesizat zilele trecute instituţiile abilitate ale statului român în legătură cu finanţarea ilegală a Partidului Popular al Maghiarilor din România de către autorităţi din străinătate, în speţă din Ungaria. Demersul a survenit în urma publicării unui studiu în măsură să îngrijoreze, realizat cu sprijinul U.S. Department of State şi al Ambasadei Franţei în România, care certifică faptul că guvernul maghiar şi mai multe companii cu capital de stat din Ungaria au finanţat Partidul Popular al Maghiarilor din România cu peste trei milioane de euro, spune deputatul PC Ion Diniță.
Concret, FIDESZ, partidul premierului Viktor Orbán, precum şi alte companii cu capital de stat, au finanţat pe diferite filiere, în mod indirect, Partidul Popular al Maghiarilor din România, printr-o serie întreagă de organizaţii, asociaţii şi fundaţii în care se regăsesc persoane din anturajul politic sau civic al lui László Tökes.
„Considerăm că astfel de acţiuni sunt ilegale şi sancţionabile de prevederile actelor normative în vigoare privind finanţarea partidelor politice, respectiv Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, actualizată la data de 24/06/2011. Această lege prevede fără echivoc interzicerea susţinerii partidelor politice din România prin mijloace financiare din străinătate. În opinia mea, este momentul ca autorităţile române să intervină ferm pentru stoparea acestor activităţi ilegale şi frauduloase. Finanţarea mascată din Ungaria către o formaţiune politică română care are drept ţintă principală autonomia teritorială a aşa-zisului Ţinut Secuiesc, precum şi promovarea unor acţiuni cu vădite intenţii de segregare, în dispreţul populaţiei majoritare, reprezintă un atentat la buna funcţionare constituţională şi instituţională a statului român“, a declarat Diniță astăzi în planul Camerei Dep