Departamentul Naţional Anticorupţie a atacat cu recurs hotărârea Curţii de Apel Târgu Mureş, de luni, referitoare la ridicarea interdicţiilor impuse omului de afaceri Călin Mihai Stoia, care este coincuplat în dosarul de corupţie al fostului primar al municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, cum ar fi obligaţia de a nu părăsi ţara sau cea de a nu lua legătura cu martorii din dosar.
''DNA a declarat recurs, în termenul legal de 24 de ore de la pronunţare. Cauza se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, imediat după motivarea încheierii de şedinţă de către judecător, în următoarele zile'', a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Târgu Mureş, Anuţa Liliac.
Decizia de ridicare a interdicţiilor impuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie lui Călin Mihai Stoia, după eliberarea acestuia din starea de arest preventiv, a fost luată de Curtea de Apel Târgu Mureş după ce avocatul acestuia, Sergiu Bogdan, a spus că menţinerea acestora ar fi ''nejustificată şi absurdă'' şi ''un act de injustiţie'', în timp ce reprezentantul DNA a susţinut că subzistă temeiurile pentru care măsurile preventive au fost luate faţă de omul de afaceri.
În faţa instanţei de judecată, Călin Mihai Stoia a declarat că interdicţiile impuse de ÎCCJ i-au afectat atât afacerile, întrucât i-a fost interzis şi să ia legătura cu doi angajaţi ai săi, martori în dosar, cât şi viaţa personală.
Precizăm că aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Târgu Mureş, a revocat şi în data de 17 ianuarie 2013 interdicţia de a părăsi ţara în cazul omului de afaceri Călin Mihai Stoia, dar decizia a fost atacată cu recurs de DNA, iar ÎCCJ a casat hotărârea instanţei mureşene, a rejudecat cauza şi a respins cererea.
Departamentul Naţional Anticorupţie a atacat cu recurs hotărârea Curţii de Apel Târgu Mureş, de luni, referitoare la ridicarea interdicţiilor