Un tânăr în vârstă de 22 de ani a murit luni la spital după ce a fost împuşcat în timpul unei manifestaţii din sudul Turciei, a anunţat televiziunea privată NTV, citată de AFP.
"Abdullah Comert a fost grav rănit...de gloanţe trase de o persoană neidentificată", a transmis NTV citând un comunicat al guvernului local al provinciei Hatay, aproape de frontiera siriană, precizând că tânărul a murit mai târziu la spital.
Este vorba de al doilea deces legat de puternicele manifestaţii care zguduie ţara de aproape o săptămână pentru a protesta faţă de partidul guvernamental islamo-consevator Justiţie şi Dezvoltare (AKP).
Conform unui parlamentar al principalului partid de opoziţie, Hasan Akgol, citat de NTV, Abdullah Comert era membru al secţiunii de tineret a Partidului poporului republican (CHP). Poliţia a lansat o anchetă cu privire la circumstanţele decesului, conform televiziunii.
Sindicatele fac apel la grevă generală
Mii de persoane au manifestat în noaptea de luni spre marţi în Piaţa Taksim, în centrul Istanbulului, şi în zeci de oraşe din Turcia, în a cincea zi consecutiv, marcată de noi confruntări între poliţişti şi manifestanţi, relatează AFP.
Un semn al agravării nemulţumirii, una dintre cele mai importante confederaţii turce a îndemnat la o grevă de două zile, începând de marţi, cu scopul de a denunţa recurgerea statului la "teroare" împotriva contestatarilor.
Pentru prima dată de la începutul acestei mişcări, a fost semnalată moartea a două persoane în legătură cu tulburările. Uniunea medicilor turci a anunţat că un tânăr a fost ucis duminică seara la Istanbul de o maşină care a intrat în mulţime, iar un tânăr în vârstă de 22 de ani a murit luni la spital după ce a fost împuşcat în timpul unei manifestaţii în sudul Turciei, potrivit postului NTV.
La Ankara,