Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentarii, controlaţi la aluniţe

Publicat in Ziarul Ring, miercuri 5 iunie 2013 ·

Campania "Un viitor fără pată", ce are ca scop informarea privind melanomul, a ajuns, în acest început de săptămână, în parlament. Timp de două zile, demnitarii şi angajaţii de aici au fost controlaţi de medicii dermatologi pentru a depista eventualele probleme.

În ultimii 30 de ani, incidenţa melanomului a crescut de peste două ori, aceasta fiind una dintre cele mai agresive forme de cancer ce cauzează moartea după doar câteva luni. Pentru a informa populaţia cu privire la riscurile acestei boli, Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer a demarat prima campanie de comunicare despre melanom din România. În cadrul acesteia, în primele două zile ale acestei săptămâni, în Palatul Parlamentului a fost instalat un cabinet mobil unde cei interesaţi s-au putut testa.

"Trebuie să transmitem mesajul existenţei unei prevenţii care duce la vindecare", a declarat prof. dr. George- Sorin Ţiplica, şef Secţie Dermatologie II - Spitalul Colentina, unul dintre medicii care au efectuat controalele.

Prezenţă mică în prima zi

Potrivit medicului, luni s-au prezentat la cabinet doar 66 de persoane, majoritatea femei, atât parlamentari, cât şi angajaţi ai instituţiei. Dintre ei, patru persoane au prezentat excizii periculoase, iar în cazul unui pacient s-a dovedit că acestea erau într-un stadiu foarte avansat. Printre parlamentarii care au venit să se testeze în cea de-a doua zi s-au numărat senatoarea PP-DD Steliana Miron şi senatorul USL Ion Luchian, preşedintele Comisiei de Sănătate Publică, dar nici unul nu a avut probleme.

România, printre ţările norocoase

Deşi incidenţa melanomului a crescut simţitor în ultimii 30 de ani, în România, aceasta se află printre ţările cu cea mai scăzută incidenţă din UE. În timp ce la nivel european rata este de 11,1 la suta de mii de persoane, în ţara noastră, este de 4,5. Incide

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 12 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 10 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 9 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 8 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°